Îmi place Dobrogea asta a noastră de iulie. Cu grâul ei proaspăt cosit, cu învârtita galbenă a soarelui, cu baloții ei aurii rotiți pe câmp și cu tot porumbul verde înalt până la nas. Cu moriștile unde vântul s-a obișnuit să fie tăiat și învârtit precum un kurtoș. Cu toată istoria ei cu pietre mici… și cu orientalismele ei amestecate cu tot. Chiar și cu marii cărăuși de secol douășunu, înșiruiți mamuțește unul după celălalt, ce-și pun pașii grei pe picioroange uriașe peste toate dreptunghiurile colorate – verde, galben sau maro – aceste petice pestrițe ce îmbracă atât de bine dealurile Babadagului.

Enisala mă aștepta deja de câțiva ani buni, cocoțată pe vârful unul deal, acoperită cu o pălărie de nori, când am îndrăznit într-un final să-i calc pragul într-o după-amiază leneșă de vară. Știam deja că o voi găsi sub o cușmă pufoasă și albă, că o voi îndrăgi și că-i voi îndrăgi împrejurimile. Încă dinainte să facem cunoștință – poate că așa o aveam deja în suflet.

Cetatea Enisala, Tulcea

Sus, cu un scârțâit de ușă și doi cățeluși, mă primește un mic muzeu din care aflu mai multe despre geomorfologia locului decât despre istoria lui. Cu toate acestea, gândul mi se duce curios pe la anii 1300, în jurul primelor prezențe prin diverse hărți și catastife scrise cu pana ascuțită de cronicarii italieni sau turci ai vremii.

Tot sus, priveliștea mă țintuiește locului. Mă cațăr cu gleznele goale pe calcarele erodate prin câteva cotloane – și-mi place la nebunie culoarea pastelată a văzduhului și felul în care vântul își face de lucru pe sub pălăria mea, asprindu-mi încă și mai mult părul.

Jos, contopite cu cerul, lacurile Babadag și Razim își șoptesc ținându-se de mână toate secretele povestite de norii ce se joacă peste ele, în așteptarea ultimelor raze de soare, a lunii, a stelelor, a ploii sau a curcubeelor ce-și odihnesc deseori capetele pe pielea lor sclipitoare, casă pentru dinastii întregi de păsăret, stufăriș și broscărime.

Cetatea Enisala, Tulcea

Peste drum, Bucșoiul de Dobrogea îmi face cu ochiul. “Hai, vii? Ce dacă ești în teneși!”. Mă duc, cu gândul la fratele lui cel mare ce râde la sute de kilometri depărtare, tocmai azi acoperit de-un strat subțire de zăpadă. Nu-l urc, nu vreau. Îmi place să-l privesc așa, fără să-l mai simt sub tălpi – dom rotund de calcar, asprit sau rotunjit de vremuri, martor vechi al Enisalei.

Cetatea Enisala, Tulcea

*

Mi se pare că au trecut secole de când am scris despre orice aproape în timp real, fără filtrul safe al timpului și-al perspectivelor de tot soiul.

Îmi place Dobrogea. Îmi place. Cred că are multe-ascunse. Și foarte bogate toate.

Cetatea Enisala, Tulcea

Cetatea Enisala, Tulcea

Galerie foto