Iată că a venit momentul să mă întorc în timp în această regiune plină de surprize frumoase care a fost Vietnamul, țara aceasta mai mult lungă decât lată despre care am scris prea puțin față de bogăția felului în care am găsit-o și în care la rândul ei m-a găsit. Ca de obicei, am în cap o amestecătură de oameni, imagini, mirosuri, claxoane, emoții, precaritate, furnici, peisaje, căști, măști și scutere, mâncare, zumzăială sau muzică și dor, de acolo și nu numai, către care nu reușesc să mă (pot lăsa mereu să mă) îndrept… din lipsă de timp, mai mereu, energie uneori, liniște, poate, curaj câteodată.

Și ca de obicei pe sărite și ca de obicei pe sucite, azi îmi amintesc și îmi este dor, culmea, de niște noroaie. Cum e posibil să îmi fie dor de niște noroaie?

Sapa, Vietnam

~

Sa Pa. Misty Mountain Sa Pa.

Sa Pa, Vietnam

Mic loc cu priveliști pitorești peste colinele din nordul Vietnamului, înconjurat de orezării și munți, aflat foarte aproape de granița cu China, unde timpul pare că stă în loc (sub ploaie, în general)…

… Și ca să nu transform totul într-o notă chiar bacoviană, deși cam așa ne-a întâmpinat locul, uite în contrapartidă o bucățică din însorita Sa Pa văzută de sus, chiar de pe terasa hotelului unde am stat, alături de una dintre văile traversate pe parcurs.

Sa Pa, Vietnam

Mic orășel de munte situat la poalele vârfului Fansipan (3.143 m alt., cel mai înalt vârf al Peninsulei Indochina), destul de puțin încropit, înconjurat de drumuri desfundate și de sate unde oamenii își duc traiul în general sărăcăcios cultivând orez sau legume, crescând animale sau țesând textile tradiționale, iar copii își fac veacul prin gospodării sau pe stradă, Sa Pa este una din regiunile aflate acum la un soi de început în ale turismului în Vietnam, unde oamenii vin atrași mai ales de natură și de modul cât se poate de autentic de viață al vechilor locuitori ai zonei. Și, la fel ca peste tot în regiuni de acest fel, accentele motorizate și electronizate ale secolului XXI sunt permanent amestecate cu un soi de precar și o cel puțin aparentă stare de dărăpănare și sărăcie.

Sa Pa, Vietnam

Sapa, Vietnam

Loc de luat masa într-un sătuc aflat la câțiva kilometri de oraș

Din punctul meu de vedere, un exemplu clasic de zonă în care dezvoltarea (încă incipientă) a turismului vine să sprijine totuși comunitatea și comerțul local și aduce o anumită bunăstare celor ce aleg (sau better-said pot) să presteze diverse servicii în industrie, de la ghidărie pe văile și munții din zonă și până la transformarea propriilor locuințe în spații inedite de cazare sau vânzarea de articole sau textile hand-made amatorilor de suveniruri colorate din vacanțele petrecute în locuri îndepărtate.

Pe harta lumii cam la 400 de km nord-vest de Hanoi, capitală a districtului cu același nume din provincia Lao Cai – un fel de Sighet al Marmației de unde atârni harta în cui și până la care faci tot atât de mult la cușetă cu trenul de noapte luat din Hanoi – Sa Pa este locul de origine al unora dintre cele mai cunoscute comunități etnice sau minorități din Vietnam, cu porturile lor tradiționale explodând uneori în culori și cu jambierele din catifea neagră acoperite cu panglici colorate: Hmong, Red Dao sau Tay.

Red Dao People, Sa Pa, Vietnam

Red Dao People, Sa Pa, Vietnam

Această Sa Pă, cum îmi place mie să-i zic, este absolut plină de amintiri frumoase. Frumoase și cât se poate de ude dar și de colorate. Tot această regiune, extinsă cu trekurile de primprejur, este după umila mea părere și unul dintre locurile cele mai faine de vizitat în Vietnam (de fapt toate sunt faine, despre ce vorbesc eu aici?). Însă am eu în cap cumva fantezia că este extraordinar să parcurgi zona pe cât posibil cu bicicleta/ scuterul și să stai în casele localnicilor în timp ce faci asta.

Noi am petrecut câteva zile în această zonă montană pitorească, vizitată per pedes atât cât a fost posibil cu lăbuțele celor mai mici dintre noi (la moment în vârstă de fix patru ani) sau cu cârca îndoită de aceleași lăbuțe plus sinele aparținător atunci când ele nu mai puteau. Câteva zile numai bune de deschis apetitul și exact atâtea câte trebuie astfel încât să îți dorești să revii, poate chiar mai curând decât ai crede (wink wink). Toate petrecute aproape exclusiv pe diverse cărări și drumuri sau în diverse marketuri și sate.

Sa Pa, Vietnam

Și după cum probabil că nu mai știți dar eu da, tot eu aici de față îmi uitasem o semnificativă parte din sculele foto în Ho Chi Minh – respectiv toate obiectivele. Și întrucât mai mult de jumătate din timp a plouat torențial, ilustrațiile sunt și nu prea – o parte făcute cu ce-mi ramăsese pe aparat – un 50mm cred, o parte cu aparatul/ obiectivele Irinei șterpelite oarecum, iar pentru restul trebuie să le mulțumesc mult fetelor Irina, Petya, Mari – ale căror foldere au fost scotocite din plin.

~

Cum am ajuns în Sa Pa

Pe ploaie. Și practic, din Hanoi cu trenul de noapte (Oriental Express) până în Lao Cai (400 km în cam 8-9 ore, parcă) și de acolo cred că am luat un van până în oraș (o oră aproximativ). Orișicum sunt mai mulți operatori de căi ferate care fac această rută, cred că-s de găsit online cam toți aici.

Ceea ce am făcut noi pentru Sa Pa a fost să bookănim tot ce am avut nevoie prin Vietnam Nomad Trails – respectiv trenul dus-întors din Hanoi către Lao Cai, două zile de trekking (kids’ style, cum spuneam Surina abia împlinea patru ani) cu ghid, două apartamente în Sa Pa (am lăsat home-stay-ul la localnici pentru un moment când cea mică va fi ceva mai mare) și un tur la Ha Long Bay pe care l-am organizat tot prin ei la final de tot, deși locul se află în cu totul altă parte pe hartă. Iar ceea ce a fost de apreciat la acești Vietnam Nomad Trails a fost disponibilitatea lor totală pentru grupul nostru tembel (lăsând deoparte tura la Ha Long Bay care a fost făcută la grămadă cu mulți).

Sa Pa, Vietnam

~

Night Train to Sa Pa

Dacă este să-mi aduc aminte ceva din epopeea Night Train to Sa Pa, aceasta este cum după cum urmează. La sfârșitul unei zile întregi de degustat city life prin Hanoi cu copilul de gât (nu mai serveam căruț, vremurile lui Indestructibile Maclaren fiind recent apuse), epuizați fiind cu toții și așteptând cu nerăbdare noua experiență de travel la cușeta placată cu lambriuri de lemn pe căile ferate vietnameze (ca să extind puțin contextul, itinerariul venea cam așa: în dimineața respectivă zburaserăm din Ho Chi Minh până în Hanoi, nu mai știu ce am făcut cu bagajele, iar la nouă seara plecam cu trenul de noapte către Lao Cai, deci am petrecut toată ziua prin oraș, cum ar veni, am dormit direct în tren); astfel epuizați fiind, iaca uite o doamnă pe strada plină de biciclete și pălării ascuțite de bambus, care vindea baloane-personaje cu heliu fix pe bulevardul principal flancat de tot felul de treburi colorate ca-n Asia. Surina mea face ochii și mai mari decât îi are din naștere dând ultrarapid strigare dorinței acute de a deține cel puțin unul dintre personaje. Atât de mare disperarea încât orice negociere cu ea sau cu doamna s-ar fi născut moartă, așa că luăm balonul și hai că pierdem trenul. Dar mânuța se întinde, la fel și degețelele, și delfinul nostru mare și albastru își ia zborul direct pe verticală deasupra Hanoiului fix în următoarea secundă, în urletele absolut îngrozite ale tuturor participanților la eveniment și sub privirile consternate ale tuturor trecătorilor. Evident că fix în următorul minut fratele lui geamăn i-a luat obligat-forțat locul, de data asta legat la încheietură cu nod marinăresc dublu. Iar foto de mai jos ilustrează atât de bine atât ciorchinele diavolesc cât și foșgăiala asta permanentă a străzilor Asiei de Sud-Est, pline de scutere, cabluri de internet, magazine luminoase, marfă direct pe stradă și oameni de tot felul.

Hanoi, Vietnam

Asta n-ar fi decât o întâmplare haioasă care poate într-un alt context și-ar fi găsit sau nu locul aici. Dar treaba cea mai drăguță este că, aveam să realizez eu ulterior, întreg momentul va constitui pentru fi-mea una dintre amintirile de bază cele mai frumoase, modelate sub forma de bilă mare colorată și sclipitoare. Adică de fapt ce a urmat apoi și anume drumul cu trenul de noapte, păturica, noi toți și mai ales noul balon alături (nervișorii din același tren care mi-au scos peri albi se pare ca au fost uitați de ambele părți implicate). Și am vrut să păstrez acest moment aici, pentru că îmi place teribil când, de fiecare dată când o întreb “Mai vrei cu trenul de noapte?” sau când vede fotografii de atunci, ochișorii i se măresc din nou, fața i se umple de un zâmbet specific acompaniat de foooarte mulți dinți, iar ea toată se umple de entuziasm și bucurie.

Night Train to Sa Pa, Vietnam

Cât despre cușeta Oriental Express? All well. Mai bine decât m-am așteptat. Dar foarte frig. Noi ne-am mai încălzit amândouă, însă restul lumii a cam înțepenit peste noapte. Uite câteva foto de frunzărit de la moment, eu îmi aduc aminte că am fost curioasă și am căutat înainte imagini din tren, deci le ofer cu drag mai departe. Ba chiar și cu o nefăcută printre ele.

În Lao Cai ne-a așteptat un van cu care am ajuns în Sa Pa, pe un drum (gri) acoperit de o perdea de ploaie (tot gri) și total pustiu (tot gri), chiar la sediul celor de la Vietnam Nomad Trails, unde ne-am așezat zgribuliți înăuntru la acele ore mici ale dimineții, pentru un ceai cu iasomie, o cafea și un mic dejun (tot gri) care iarăși mi-au rămas întipărite în minte. Probabil că de ude (tot gri) ce erau. Iar eu una mă regăseam destul de consternată la începutul primei “expediții” montane tropicale în care o aveam și pe Surina alături, expediție și așa greu de introdus pe lista grupului, facing ceea ce se arătau a fi două-trei zile de ploaie continuă. Bacovia la tropice. Și încetasem de mult să mă mai uit pe prognoză.

Galerie foto