O lume întreagă, cum s-ar spune. A lor.

Mă bucur mult că mi-a ieșit mini-proiectul acesta pe care mi l-am propus chiar din prima zi petrecută în Ho Chi Minh City, căci nu mă așteptam deloc să se rezulte până la final și să mă pot concentra să fiu pe fază, cu aparatul cât de cât potrivit/ la îndemână, având în vedere că eram destul de pe fugă mai tot timpul, cu grupul mare, cu Suri (chiar dacă era mai mult prin brațe pe la grupul mare), scl. Chiar credeam că vor rezulta doar trei foto din idee și m-am bucurat mult să constat acum, la 6 luni după, că am reușit să suprind totuși câte ceva din specificul locului.

Mi-aduc aminte că la un moment dat am întrebat pe cineva care-i treaba cu încărcăturile de acest fel pe scutere, și el mi-a răspuns că există șoferi speciali de tip “curier” pentru genul asta de cărăușie (mă refer la “tonajul greu”), pe care nu cred că o poate face chiar oricine prin mama traficului, acum pe bune. În rest, Dumnezeu cu mila. Cred că cel mai tânar pasager reperat în trafic avea vreo 2-3 luni, așa. Iar pe cel cu biberonul în gură pe locul din față îl declar cel mai mare temerar. Sau pe mama lui, cea de la ghidon, mă rog. Îi găsiți prin fotografiile de mai jos. Una dintre imagini e mișcată rău de tot, dar am păstrat-o exclusiv pentru conținut, merită.

Revin cu ideea parcurgerii fotografiilor cu ochii deschiși și atenți, că-s multe de văzut pe-acolo.

Click pentru slideshow. Enjoy!