Val D’Isere. Endless Skiing

/, OUTDOOR/Val D’Isere. Endless Skiing

Val D’Isere. Endless Skiing

Alpii Francezi. Savoia. Espace Killy. Tignes. Val D’Isere

Frățioare, iată un domeniu de schi fără de sfârșit… on-piste, off-piste, în cap, în fund, cu schiurile, cu placa, pe half-pipe, în snow-park, înșirat pe vreo 3 munți (nici nu știu cum să-i număr), cam 6 văi mari dacă nu mai multe, 2 ghețari, câteva vârfuri peste 3000 m, nenumărate telescaune, cabine, gondole, funiculare, the works. Zeci de pârtii, pentru toate gusturile, pentru toate schiurile. DA. Păcat că 3 zile din 6 a fost o vreme infectă – dar noi tot am schiat în white-out până ne-a luat greața și amețeala pe toți la rand, unul câte unul – dar nu mă plâng deloc, nu pot. Calitate ȘI cantitate. Mai rar acestă combinație.

Val D'Isere - Tignes - Espace Killy - Franta

Mai știți voi când a fost Olimpiada de iarnă de la Albertville în ’92? Val D’Isere a găzduit atunci multe, multe competiții de schi alpin. Ei bine, de atunci știu eu despre locul acesta, mi-a rămas undeva acolo într-un sertar auriu. Îmi aduc aminte și acum de plasele roșii de pe marginea pârtiilor. Lipită eram de TV, era prima Olimpiadă difuzată live, ce vremuri… Mamă nene, nici nu visam eu atunci că va veni cândva un moment în care mă voi urca în Teleferique D’Olimpique, cu vârfurile schiurilor la nas, și că mă voi lansa la vale cu o panoramă atat de măreață în față, încât mai-mai că uiți să deschizi bine ochii și în jos pe unde ți se încalecă clăparii.

20150225-DSC_2331

 

Zona? Alpii Francezi, respectiv Alpii Savoiei. Am recurs, ca de obicei în ultimii ani, la avion: mai simplu și mult mai rapid. De data aceasta, noi unii cât pe-aci să nu participăm deloc la vacanță, ne-am hotărât ușor dar greu, după diverse suceli și învârteli încât nimeni nu mai știa nimic concret la un moment dat. Teoretic am plecat cam pe șestache, să știți, mai ales după nenumăratele peripluri din ultima perioadă… Până-n toamnă stăm acasă. Dar noi suntem mici copii; nestemata grupului (știe el cine e) s-a hotărât cu numai câteva zile înainte, la Transalpina, în timpul unei prunișoare, deci ne-a bătut de departe pe toți la capitolul “lipit ultimul de grup”, generat pasive, “macamaca”. Vorbim despre negrul acela din mijloc.

20150225-DSC_2310

Am mers prin Geneva (cu escală la Frankfurt), cu Lufthansa. Ca de obicei în perioada de iarnă, toate marile companii care opereaza în zona Alpilor îți transportă echipamentul de schi gratuit, deci no worries la acest capitol. De data aceasta ne-a lipsit Surina, e încă mică pentru o vacanță full-ski, așa că în loc să o fugărim prin aeroporturi, am târâit de schiuri, iar eu una m-am regăsit golind bateriile telefonului pe toate filmulețele de acasă (!). Și pe cuvânt că am intrat la Otopeni și nu știam ce-mi lipsește și după cine nu mai trebuie să alerg pe la vamă. Vacanțele la schi sunt singurele în care pupăza a rămas la bunici de când a facut ochi, dar trag speranțe că în vreo 2-3 ani să rupă și ea pârtiile alături de noi.

Din nou, am plecat împărțiți – 2 de colo, 2 de colo, alții de dincolo (Europa este mare dar și mică), mai devreme, mai tarziu. Cu toții, cei 11, ne-am adunat la un loc abia la Geneva, de unde, ca de obicei, am închiriat un van și o mașină mai mică și off we went, prin partea franceză, atenție, către Annecy și apoi Tignes. E o treabă și cu această Genevă și cu ieșirile sale din aeroport în cele 2 țări, să știți. E un pic amestecătură, în special la întoarcere – căci, la volan fiind, musai să fii foarte atent pe unde o apuci dacă vrei să ajungi pe partea franceză, așa cum aveam noi nevoie.

Ce să spun, iarăși zic că vacanța a fost una absolut plină de schi, în orice condiții de lumină, soare, vifor, white-out, frig…  nu prea am ce să povestesc eu cu gura, voi lăsa fotografiile mai mult și vă mai spun apoi 2-3 vorbe despre zonă. Din păcate, anul acesta am cărat DSLR-ul cam degeaba – am facut foarte puține fotografii, m-am mobilizat mult mai greu decât am facut-o în Dolomiți anul trecut, unde una-două eram cu el la ochi. Acum am fost mai leneșă. Am testat, cum s-ar spune, fotografia cu telefoanele mobile… “Savoy by Smartphone”.

Domeniul schiabil Espace Killy. Le plus bel espace de ski du monde – iată scrie și pe hartă

espace killy ski map

Băieți și fete, știti cine a fost Jean-Claude Killy? Iaca un mare schior francez, câstigător de Cupa Mondială la sfârșitul anilor ‘60. Așa și domeniul Val D’Isere-Tignes se numește Espace Killy, după numele marelui schior care a învățat să schieze chiar în Val D’Isere.

Unde? Pe Valea Tarentaise, unde de altfel se află concentrate de altfel și alte mari nume sonore schiabile (și nu numai) de talie mondială… Meribel, Courchevel, Val Thorens, Albertville & the like.

Iar în cazul în care sunteti fani ai grandorii, uite aici:

  • 300 km de pârtii
  • 154 de piste – imposibil să le vizitezi pe toate într-o săptămână
  • 90 de lifturi
  • free ride la el acasă
  • snowpark-uri cred că 2

20150225-DSC_2418

Cu ce să completez frumusețea locului în sine? Iar calitatea schiului… evident că nu mai necesită comentarii.

Foarte mult mi-a placut în zona “La Solaise” (2560 m), într-una din cele 3 zile perfecte cu soare. Păcat că mi-era atât de rău încât am cam zăcut pe pârtie, norocul meu că în final mi-am revenit (în mod clar combinația rom cu cola NU este pentru mine, fie ea și în cantitati infime cum ar fi jumatate de pahar); tot în zona aceasta M. a tras o căzătură spectaculoasă la 80 la oră ce a înțepenit inimile tuturor spectatorilor într-un nor de zapadă… trebuind – cu greu – să își culeagă schiurile aflate la o distanță mult prea mare între ele, până la el… cum vreți voi. Noroc cu “cașcheta” Rossignol pe căpățână, cea cu lămâile, căci nu-l vedeam prea bine altfel.

20150225-DSC_2388

Mi-a mai placut mult în zona Grande Motte (3456 m) pe ghețar, și cred că mi-ar fi placut la fel de mult în toate locurile în care am ajuns dar nu am văzut nimic din cauză de ceață groasă de tăiat cu cuțitul. Și chiar au fost multe și variate locurile în care am ajuns în turele noastre zilnice pe schiuri. Din păcate din cauza acelei combinații defectuoase de băuturi de mai sus, eu una nu am mai reușit să urmez grupul până la Col De L’Iseran și Ghețarul Pissaillas. Orișicum, am spus și o voi repeta – m-aș reîntoarce oricând aici pentru o vacanță, iarna, vara, oricând. Este un loc cu o energie tare bună.

20150225-DSC_2496

Ca și orientare generală, câteva info vă pot fi de ajutor dacă ajungeți vreodată prin zonă:

  • cum noi locuiam la periferii fix pe șosea, foloseam auto pentru a ajunge la pârtii. Am găsi un pic problematică parcarea – noi am parcat cel mai des la Daille unde este și Funival-ul, care ne-a avantajat din multe puncte de vedere ca acces în zona de sus. Aș mai completa aici că mi-au plăcut foarte mult instalațiile mari – toate funicularele, cabinele mari și instalațiile pe cablu sunt din alt film față de cel cunoscut până acum. Sub deviza “eficiență maximă” au o capacitate de aproximativ 145.000 pasageri/ ora (roughly 1 milion oameni/ zi). În general instalațiile sunt noi, sau mai bine zis, pe lângă instalațiile vechi comune prin toata Franța, la Val D’Isere acestea sunt dublate pe rutele importante de acces și de instalații noi cu capacitate mare.
  • dacă vrei să te dai pe ghețari sau pe sus de tot, caută să pleci cu instalația care te va duce în cel mai scurt timp acolo, căci altfel îți vei petrece aproape toată ziua pe drum și vei sta relativ puțin în zona care te interesează – distanțele și timpii pe care îi ai de parcurs atât la dus cât și la întors sunt foarte mari, lucru cu atât mai sesizabil și simțibil când grupul este ceva mai mare.
  • exceptând cazul în care ai de petrecut cel putin 10 zile de full-ski, nu îți propune să încerci toate pârtiile, pentru că nu vei reuși.

O serie frumoasă la sfârșitul zilei

20150225-DSC_2470

20150225-DSC_2475

20150225-DSC_2450

Altceva? Oricât de bumptzi-bumptzi esti sau nu esti, “La Follie Douce” este o atracție despre care vorbește multă lume și se vorbește mult în lume. Treaba aceasta îndoielnică se află fix la capatul de sus al gondolei de la Daille. Dacă by any chance trebuie să cobori din zona respectivă, este fix în drum. Care este treaba acolo? Vorbim despre un apres-ski pe pârtie, care începând cu ora 14:00 și până la ultima cabină (adică pe la ora 17:00) se transformă în cea mai aglomerată/ gălăgioasă discotecă bumptzi-bumptzi în aer liber pe care am văzut-o eu vreodată. E-adevărat că nici n-am văzut prea multe… poate fi chiar singura de fapt, în ultimii mulți ani, dar mă rog.

20150225-DSC_2437

Sunt 5 “Follie Douce”-uri din acestea în toată Franța de schi – toate pe același tipic. Culmea pantofarului este că în fiecare zi, de pe la orele 2-3 PM încolo, urcă mulți parfumați care nu au nici cea mai mică treabă cu schiul, doar pentru a face acolo un mega party-party și a se îmbuiba “pe repede înainte”, asta ca să apuce să plece repede-repede cu ultima cabină înapoi. Ca un fel de concentrare maximă a distracției (pentru unii). Contra cronometru, aceasta, căci după ora 5 nu mai au cu ce altceva să coboare, ci doar pe schiuri, cei care sunt acolo (și) pentru asta. Ca și idee generală, recunosc că pe mine una mă oripilează. Că-s unii pe lumea aceasta care agreează acest gen de distractie… e treaba lor până la urmă, nu? Și în particular recunosc că am stat și noi 15 minute la o masă, am ascultat și noi muzică tare și am zâmbit împreună cu oamenii de acolo, tragând la sorți pentru diverse joculețe de marketing. La un Aperol portocaliu, cu ochelari de soare și lapoviță. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, kind of.

Despre Val D’Isere

Olala, ce frumos, ce cochet. Micuț așa, și adunat la un loc, cu centru vechi și pasaje pietonale. Și turiștii frumoși, și schiorii și copiii și plăcarii și toată lumea. Și echipamentele de pe pârtie și nu numai, și magazinele colorate din oras, și zăpada necurățată de pe jos, și restaurantele cochete, și acoperișurile ninse cu luminite și tot. Cam așa se prezintă una dintre cele mai classy (și most expensive) destinații de vacanță din Franța. Iar la capitolul gurmanderie… Francezii sunt absolut de neegalat, iar Val D’Isere nu face vreo excepție. O sărbătoare la fiecare masă. Ne-am răsfățat de fiecare dată, deși serile când am ieșit în oras să mâncăm au fost totuși doar câteva.

Unde iei o cină faină în Val D’Isere? La sugestia prietenilor, La Baraque e o variantă. Cu sunat înainte. Noi am telefonat miercuri și abia sâmbătă s-a rezultat prima rezervare. Mai apoi am mai fost în câteva locuri, foarte draguțe, atunci am reținut, dar vedeți voi, între timp am pierdut niște chestii prin computere, iar computerele ele însele mi-au mâncat ficații cu diverse probleme tehnice așa că nu mai rețin denumiri exacte.

Și tot la capitolul info, adaug și căbănuța în care am locuit preț de o săptămână – respectiv “Le Chalet des Anges”, situată înainte de Tignes, pe drumul dinspre Annecy, la vreo 12 km de Val D’Isere (nici nu ne-am străduit prea mult să găsim ceva fix în Val D’Isere, plus că acest minunat mic loc a fost exact pe gustul nostru de la bun început). De la care chalet porneam în fiecare dimineață cu van-ul și cu cauciucurile noastre de vară într-o aventură ninsă și înghețată… pentru că am fost reținuți cu cheltuielile și pentru van nu am mai generat extracost-debite-macamaca și pentru cauciucuri de iarnă, căci, vedeți voi, am considerat că nu e necesar. A FOST NECESAR, dar asta este altă poveste. Realitatea ne-a aratat însă că ne-am descurcat foarte bine și fără.

Noi ca grup

Hehe… Sharpen Your Knives cum s-ar spune. Am fost niște obosiți. Ne-am mobilizat mai greu ca în alti ani la prima gondolă. OK, am și avut circumstanțe, e totuși greu să te uiti pe geam afară și să vezi un prăpăd și cu toate astea să te mobilizezi la prima gondolă în blind, așa. Pentru că 3 zile din 6 așa a fost, iar în restul de 3 zile din 6 așa părea că va fi.

Au apărut în micul marele nostru grup de schi și niște personaje noi. O nestemată, o balerină și o aventurieră. Cu toții am fost 11, n-am reușit și nici nu am încercat de fapt cine știe cât să stăm ca grup pe pârtie, căci experienta de viață, anterioară și prezentă, spune că este imposibil să faci așa ceva. Îmi doresc însă din tot sufletul ca percepția unei vacanțe dificile să dispară din mințile unora și să se transforme cumva magic în percepția unei vacanțe frumoase, căci o dată trăim și nici aia nu e suficient.

În cazul meu, căci este blogul meu până la urmă, vorbim despre o vacanță minunată, în care chiar dacă schiul a fost pe primul loc, am reușit să ma și odihnesc (am dormit de am rupt locul) ce bine, am petrecut timp cu lumea ce bine, am facut planuri de filarmonică ce bine, am rezolvat și cu tehnologia ce bine, am băut vin ce bine, am facut și niște alte planuri faine de care sper să ne ținem, all well. N-am pus mâna pe nicio carte însă, ce rău, dar asta este…

Am tot zis din Fiji încoace că o să scriu o postare despre cum ne organizăm noi ca grup (am încercat între timp una aici), căci e cel putin interesant, cât se poate de hilar și mai mult decât o relatare în sine, dar vedeți voi, stau ATÂT de prost la capitolul Time Management… Timp ar fi, dar managementul lipsește cu desăvarșire.

Până una alta, ținem și noi cât de aproape putem cu toate cele. Bye-bye, până data viitoare.

About the Author:

Bun venit în spațiul meu public. Eu? Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Cu grijă. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Cu interes și cu respect pentru toate locurile în care merg. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii. Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități. Ileana

Leave A Comment