Bun venit în spațiul meu public

Bun venit în spațiul meu public

Unde (din când în când și total inconsecvent :)) digitalizez diverse.

Eu?

Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Încurajez și pe alții la fel. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii.

Mă bucur mult atunci când le pot povesti undeva (adică aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Și zic așa: acum sau cândva, când om crește noi mai mari sau om rămâne tot copii, am să păstrez acest loc numai bun de scormonit. După informații, dacă vă trebuie, dar și după altceva, chiar și mai important: o părticică din noi.

Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

Ileana

Quantum Leap 25+

Quantum Leap 25+

– Vii azi la mate?

– Nu, că n-am notă și nici nu mi-am scris.

– Bine, vezi că eu mă duc. O să-i bag eu ceva, că te duci la doctor sau ceva. Vezi că săptămâna viitoare avem teză. Și nu uita să-mi aduci caseta cu Led Zeppelin.

Se despărțiră fix acolo, la cișmea. Amândouă cu pletele lungi și cărare pe mijloc, ea blondă cu blugii rupți la genunchi și bocanci, și cealaltă brunetă, cu un medalion flower-power uriaș și o fustă neagră lungă până la pamânt. Fiecare cu visurile ei, cu gândurile ei, cu adolescența ei tumultoasă. Unite de-o bancă, de-o copilărie și de multe fără vorbe.

În căști se auzea clar chitara lui Gilmour.

*

Mai miroase încă a petrosin și clădirea mare cu iz interbelic e intactă și aproape neschimbată. Acum nu mai există cișmeaua, iar curtea goală cu băncuțe pe care obișnuiam să stăm cu totul anapoda inclusiv în timpul orelor, e alta. Tablele negre de sticlă pe care scârțâiam cu cretă și pe care ne codeam care mai de care să le ștergem de mari ce erau, sunt înlocuite acum de board-uri albe cu markere. Culoarele par mai înguste, iar ferestrele claselor, care păreau atunci incredibil de înalte, permit acum să privești înăuntru fără să fie nevoie să te mai ridici pe vârfuri. Sala de sport e tot acolo, la fel de familiară și cu același om drag și același ecou de la începutul începutului. Scările masive și pătrate susțin și acum, la fel de gri, cine știe al câtelea set de milioane de pași.

Toate-s vechi și nouă toate.

1990-2017: 27 de ani. Colegiul Național “Ion Luca Caragiale”, Ploiești. Prima vizită din 1999 încoace. Întreaga galerie foto mai jos.

Click pentru slideshow.

By | 2017-06-19T22:51:59+00:00 May 9th, 2017|Categories: SAPTĂMÂNA SĂRATĂ, TRAIN OF THOUGHT|Tags: , |0 Comments

About the Author:

Eu? Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii. De folos altora? Șiruri de bile colorate în biblioteca memoriei? Cine știe… Mă bucur atunci când răsar momente în care le pot păstra undeva (adică și aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

Leave A Comment