Bun venit în spațiul meu public

Bun venit în spațiul meu public

Unde (din când în când și total inconsecvent :)) digitalizez diverse.

Eu?

Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Încurajez și pe alții la fel. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii.

Mă bucur mult atunci când le pot povesti undeva (adică aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Și zic așa: acum sau cândva, când om crește noi mai mari sau om rămâne tot copii, am să păstrez acest loc numai bun de scormonit. După informații, dacă vă trebuie, dar și după altceva, chiar și mai important: o părticică din noi.

Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

Ileana

Touchdown Panama City

Home/PRIN LUME/AMERICA CENTRALĂ/PANAMA/Touchdown Panama City

Touchdown Panama City

Pentru voi încep, iar pentru mine reiau…

Nu-mi aduc aminte de vreun alt zbor în urma căruia să fi fost atât de terminată – orișicum, am constatat că, în general, odată cu vârsta se diminuează și toleranța la chestii. Layoverul în Istanbul a fost ceva de domeniul SF, începând de la escala de 2 ore transformată în 14, continuând cu vremea oribilă și udă însoțită de un hotel trist, friguros și lăpăcios, și până la aeroportul acela care mie nu îmi place și punct, de la frigul din oase până la gripa din ultima zi a anului cu care eram pocniți toți 3 în diferite grade de evoluție. Bașca stressul că mă va pârli vreo bombiță fix când mi-ar fi fost lumea mai dragă, doar era 31 decembrie și eram în Istanbul, nu? Bineînțeles că n-aș fi avut baterie la telefon și m-ar fi prins fix în capătul celălalt al aeroportului față de toți ceilalți, etc.

În mod clar, eu nu sunt chiar pe aceeași lungime de undă cu Turkish Airlines și cu bassinetele lor cu tot, problema este foarte veche, de pe vremea Pamperșilor chiar, hai să nu mă lansez în asta chiar acum. Scuzaț, cum ar zice un prieten. Și încă am pe to-do-list să pun mâna să scriu pentru compensări, numai de hateriță ce pot fi uneori, dar cel mai probabil că voi găsi tot timpul ceva mai important sau mai bun de făcut pentru mine în loc de asta (evident că nu am scris după nicio compensare… textul ăsta e scris acum vreo 3 luni :))

Acum că mi-am scuipat un năduf, mi se dezvelesc dinții și mi-aduc aminte de Surina care și-a amenajat culcușul de 14 ore mai ceva ca o băbuță cu tabieturi, cu păturică, mr. golden sun și un milion de accesorii numai de ea știute, de n-am mai avut loc de ele înșirate peste tot. De plecat am plecat 5 inși, restul ne așteptau acolo ca pe pâinea caldă în prima zi a acestui 2017 în care îmi pun toate speranțele să fie ceva mai luminos decât vecinul cu ferestre mai mici de la un etaj mai jos.

Am zburat din Istanbul până în Panama City cu escală la Bogota, Columbia. O escală de 2 ore în care nu te dai joi din aeronavă și între timp vin niște unii cu măști pe față și saci de plastic în mâini să dea cu aspiratorul și să strângă dezastrul lăsat în urmă de acești călători ai secolului 21. Pe aștia vi-i arăt că mi s-a părut super-interesant cum curățau ei avionul cu mine în el.

Nu în fiecare zi vezi live cum se face și cât durează pregatirea unei aeronave pentru un nou zbor și cât de eficientizată e toată treaba în industria asta. Tzaca-paca, curățenie, nițică securitate, se schimbă echipajul și gata. Bașca mici probleme sub forma unui nene care vazuse el cum țâșnea ceva din aripă la aterizare (!) și a alertat pe toată lumea pe-acolo, suficient cât problema să fie investigată și inimile (mele) să fie făcute mici-micuțe, că doar, deh…

Să știți că mi-au placut câteva foto făcute din avion

Detalii? Pe cuvânt că mare lucru din ziua cu pricina nu îmi amintesc. Ne-a luat de la aeroport Newmann, cu “una coche grande grande” cu care îi plimbase pe toți aștialalți preț de 3-4 zile de când erau acolo, ne-a depus la hotel (Paitilia Inn pe numele lui, cu același aspect prafuit de anii ‘70 cam ca peste tot în această vacanță… în care vacanță am căutat atât de mult tinerii și surferii din Panama și Costa Rica… care se ascundeau bine-bine în spatele Societății Geriatrice Americane, vai de mine ce rea sunt azi și în ce ton am început să povestesc această nouă aventură), iar eu mă regăseam iarăși trotilată și supraîncălzită la tropice. Și beteagă slash șchioapă pe deasupra.

Și totuși, viața e frumoasă, vacanțele lungi și de ce să nu ne bucurăm de ele.

Itinerariul va să fie cam așa: Panama City 2 zile, Insula Bocas del Torro (Panama) – un soi de Vama Veche a locului, vreo 4-5 zile, după care schimbăm cu Costa Rica la Puerto Viejo – aceeași Vamă Veche a locului, ambele pe coasta Mării Caraibelor, mai apoi câteva zile la munte în zona vulcanului Arenal, apoi din nou la mare, de data asta la Pacific, într-un loc denumit Manuel Antonio. Minunat că am putut ajunge în aceste colțuri ale lumii. Un pic păcat pentru că am avut câteva scăpări de organizare – sau mai bine-zis am delegat, ca niște buni manageri ce suntem, cu o doză un pic prea mare de încredere, ca niște oameni ce suntem, câteva aspecte pe care sunt sigură că dacă le gestionam noi, lucrurile ar fi stat puțin diferit. Acum, unii au găsit asta mai grav ca alții, de aceea opiniile în grupul nostru de prieteni variază de la minus infinit la plus infinit în ceea ce privește această vacanță. Ceea ce este în sine un deliciu să urmărești :).

În ceea ce mă privește, a fost fain și interesant, dar scump și cam prea mult la mare. M-am odihnit cât pentru tot anul de sub mine dar poate că aș fi putut-o face și un pic altfel, mă gândesc, dar nu mă perpelesc prea tare pe marginea acestui subiect. I just enjoyed it. Iar ideea că Surina a fost literalmente cea mai înnebunită din tot grupul, a înghițit cele mai mari cantități de nisip, au trosnit-o cele mai mari valuri, s-a bucurat de cele mai multe animale sălbatice și au plouat-o cele mai torențiale ploi… știți voi, prin prisma asta de 5 ani pe care îi are și o (MARE) parte din mine, mă pot declara mai mult decât mulțumită. Dar pun pe listă și o vacanță mai îndelungată și pentru restul părților, o fac în Apuseni, Dolomiți, Alpi sau mai pe la est, căutând faună locală de altitudine (pașnică, în general sub formă de capre de diverse soiuri), am eu câteva idei doar șchioapă să nu mai fiu.

Acestea find spuse și pe principiul totul te îmbogățește în viață sub o formă sau alta, chiar dacă de multe ori zici că nu, voi spilcui în cele ce urmează bucuriile și câteva din dezamăgirile Americii Centrale, pe care eu o văd mai degrabă potrivită ca loc de desfășurare a activităților de tip outdoor hiking în junglă “la greu cu zilele” – ceea ce nu a putut fi cazul chiar 100% la momentul și în contextul actual (dar nici nu au lipsit cu desăvârșire, asta e bine) – și mai puțin al activităților semi-statice și oarecum clasic-turistice și uneori octogenare-like pe care le-am avut la dispoziție. Hai ca o să fie distractiv.

Între timp uite cam așa cu skyline-ul Americii Centrale… Panama City.

By | 2017-06-22T10:43:42+00:00 January 1st, 2017|Categories: AMERICA CENTRALĂ, PANAMA, PRIN LUME|Tags: , , |0 Comments

About the Author:

Eu? Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii. De folos altora? Șiruri de bile colorate în biblioteca memoriei? Cine știe… Mă bucur atunci când răsar momente în care le pot păstra undeva (adică și aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

Leave A Comment