Vietnam 2015. Începutul

/, ASIA 2015, PRIN LUME, VIETNAM/Vietnam 2015. Începutul

Vietnam 2015. Începutul

Hai ca ne-am organizat. Din ce în ce mai greu, bag seamă, dar, ieeei, am reușit și pe 2015. Cred că de la an la an ne testăm de fapt limitele ca să vedem cât de rapid putem organiza de capul nostru o vacanță în grup mare în zone îndepărtate. Anul ăsta am reușit cam în două săptămâni, și am pornit-o (pe organizare) forțați de împrejurări, că, deh, mai trebuia să luăm și viză. Altfel cred că ne găsea dimineața plecării despuiați de orice plan whatsoever.

Umbriți de ceea ce se întâmplă în țară, am plecat cu gânduri mai bune către un loc în care oamenii își trăiesc o viață cu o istorie din păcate cu mult mai încărcată și plină de momente grele.

Vietnam

Puține lucruri știam și puține lucruri cunosc în continuare despre țărișoara asta, în afara faptului că este foarte mare, cu un cadru natural splendid, că a fost împărțită în două și locul de desfășurare al unor drame de război îngrozitoare, că se află la tropice dar se întinde către nord până într-o zonă muntoasă unde climatul se apropie de cel temperat, că se învecinează cu Cambodgia, Laos și China, că mâncarea este extraordinară iar localnicii poartă pe cap pălării ascuțite din bambus. Că este plină de câmpuri de orez, că relieful muntos este în mare parte carstic și găzduiește peșteri splendide și golfuri cu stânci ascuțite. Că au fost colonie franceză, că au luptat un război sinistru, că-s comuniști dar economic vorbind au mai dat drumul la treabă de vreo 25 de ani, că se dezvoltă foarte mult în această perioadă în special din punct de vedere turistic și că țara este cotată ca una dintre cele mai sigure din lume. Că “they try to rip you off” cam cel mai mult dintre toate țările din zonă, dar asta este, odată pe an suntem turiști :), că e un popor de oameni mega dârji și nițeluș cam încrâncenați, dar au și motive sa fie. Că are capitala la Hanoi, în partea de nord, iar că vechea capitală a sudului, mulți o știm drept Saigon, acum se numește Ho Chi Minh City și găzduiește cel mai mare număr de scutere pe metru pătrat văzut vreodată pe lumea asta.

În care Ho Chi Minh City zburăm și noi acum, iar fix în momentul în care scriu (sunt încă în zborul long-haul de la Londra la Singapore), încă ne întrebăm dacă ora și jumătate rămasă la dispoziție pentru a ieși din și a intra la loc în aeroportul din Singapore și într-un nou avion se va dovedi suficientă. Timp care inițial a fost 3 ore apoi 2 și care apoi s-a tot micșorat până la sub o oră jumate ca să ieșim dintr-un A380 împreună cu alți 500 de oameni (ieeei, mi s-a îndeplinit și dorința asta, să zbor cu cel mai mare avion din lume, acum mai trebuie și la business class și gata :)), să facem formele la customs, să luăm bagajele și să ieșim pentru ca apoi să alergăm juma’ de aeroport ca să facem din nou check-in pentru zborul către Ho Chi Minh (luat cu Jetstar, un low-cost local), să trecem din nou prin security și toată lăngăiala specifică până în avion.

45 de minute pâna se închidea check-in-ul si noi eram în continuare în A380 facându-ne loc cu coatele printre papornițele celor de la business class. Pentru că da, ne place riscul :), și pentru că nu am dorit să pierdem aiurea o noapte de vacanță prin Singapore la dus și am luat ultimul zbor catre Ho Chi Minh în aceeași zi cu restul, chiar dacă escala era oarecum la mustață. Și în mod normal n-ar fi fost nicio problemă (3 ore de escală sunt chiar lăfăială), daca n-am fi plecat deja cu 2 ore întarziere din Londra pentru că, iată cum din nou, cuiva i s-a facut rău în avion fix înainte de decolare (să ne reamintim cu toții cum anul trecut, spre Fiji, Iri a fost martora împietrită a “resuscitării” cu masca de oxigen a unui pasager cu convulsii fix pe scaunul din fața ei). Așa și acum, numai că totul s-a petrecut înainte să decolăm, motiv pentru care am așteptat să vină poliția, ambulanța, să o scoată pe doamna împreuna cu familia din avion, să le găsească bagajele în cală, să le scoată, să-și aducă aminte că de fapt nu le-au găsit pe toate și să plecăm cu 2 ore întârziere. Nici nu decolaserăm pentru un zbor de 13 ore și Surina întreba plină de speranță: “Am ajuns?”.

Și așa iată cum 3 ore de escala în Singapore s-au înjumătățit (ca să nu zic întreit) și inima noastră la fel când a trebuit să sărim cu cățel cu purcel de colo-colo. Probabil că nu ne-ar mai fi așteptat nici tata mare dacă nu ne splituiam din nou ca de obicei și aceste Casi și Mari nu s-ar fi dus din nou cu miloaga la check-in cu pașapoartele tuturor cu promisiunea “că venim”, convingându-i personal pe cei de la Jetstar să mai amâne “doar un pic” treaba “că sigur apărem” cu bagajele. Și ne-au mai așteptat și ca pe niște prinți, cu escortă and all pentru eliberarea drumului. Și asta desigur, pentru ca suntem în Asia și totul e posibil! Ce, crede careva că la Lufthansa ar fi vorbit cineva cu noi? :). Nu mai zic că pe Suri au apucat-o crizele de personalitate fix în goana dupa aur, și că mai apoi am parcurs toate benzile alea rulante din aeroport (și nu-s chiar puține) cu d-ra în cârcă, strigând că îi place adrenalina și viteza și că ne da ea magie de acolo de sus ca să alergăm să prindem avionul. Ne-am suit ca de obicei ultimii cu ușa trântită după noi.

Iar acum pe scurt, înainte să aterizăm pe pământul roșu cu stea galbenă, uite care-i treaba cu vacanța asta.

Am găsit acu’ vreo lună jumate – două o ofertă de zbor absolut imbatabilă cu British Airways până la Singapore – care bilet ne-a costat din București circa 470 de euro. Cum-Cum? Pai după 100 de exceluri, Pel s-a specializat în găsirea algoritmilor fluctuațiilor de preț la toate companiile aviatice care zboară în zonă :), și într-o zi buna zi a zis “Gata. Azi.” Am luat zborul și mai apoi ne-am mai organizat cu restul. Suntem 7 cu toții, și cu Suri 8.

Restul fiind că în următoarele 2 săptămâni și-un pic o să cutreieram puțin prin Vietnam, la o scară mică-mică însă, pentru că atat de multe sunt de făcut și de văzut aici de fapt, încat 2 săptămâni nu prea sunt suficiente, sincer. Poate o lună-două cam așa ar mai merge :). Noi ne-am vazut însă nevoiți să renunțăm la o parte din atracții sau la planuri mai de anvergură, și asta pentru a evita să ne petrecem de fapt vacanța numai prin avioane și pe fugă.

Pe scurt, ruta noastră arată cam așa în continuare (cel puțin conform planului inițial).

În Ho Chi Minh City stăm vreo 3 zile – vizităm orașul, ne apropiem puțin de istorie și cultură, mâncăm bine-bine și vâslim pentru o zi prin Delta Mekong-ului (asta to be booked, că n-am organizat nimic în acest sens încă).

Mai apoi zburăm la Hanoi de unde luăm un tren de noapte care ne va duce într-o regiune muntoasă plină de tradiții și populație de diverse etnii. Sapa se numește regiunea respectivă, unde vrem să stam din nou 2-3 zile pentru drumeții prin munți și lanuri de orez, natură frumoasă, tradiții locale & stuff. I-am gasit eu pe unii pe Trip Advisor (Vietnam Nomad Trails îi cheamă), care mi-au inspirat încrederea backpackerului autentic, așa că trag speranțe să nu ne petrecem timpul cu hoardele, as instructed. Inițial ideea era să dormim la “homestay” respectiv chiar în casele localnicilor, dar mai apoi revizualizând puțin experiența Rakiraki din Fiji am deci că pentru mine existența unui anumit grad de confort și a unui anumit tip de siguranță (mai ales în ceea ce o privește pe Suri) e mai importantă și am ales să facem totuși tabăra de bază în Sapa la hotel.

Înapoi la Hanoi (tot cu trenul), vrem apoi să vizităm puțin orașul și cea mai celebra atracție turistică din Vietnam situată chiar în zonă: Ha Long Bay.

Mai apoi din nou în avion spre Phu Quoc Island, la palmieri, trebuie și Suri să-și etaleze capacitățile de sirenă pe undeva :), cu celebrele deja activități, bărci, snorkeling, scl. Unii dintre noi vor să facă și primul curs de diving (nu, nu eu – eu abia m-am obișnuit să-mi bag tot capul sub apă cu ochii deschiși), să vedem ce-o ieși. Unde ești M.?!?!

Iar ultima bucată o să ne găsească la Singapore, unde noi am fost deja de 2 ori până acum, dar cum este orașul nostru de suflet din Asia de Sud-Est, nu putem să nu fructificăm escala… Vrem să mergem cu Suri la Singapore Zoo (The World’s Best Rainforest Zoo :), am mai scris eu despre ea și altădată) și fetele care-s pentru prima dată aici să guste puțin din cosmopolitoșenia luxoasă a acestei metropole atât de pe sufletul meu.

Interesant, zic. Să vedem cum se va împăca Suri (din nou) cu orezul și noodleșii :). Sau dacă nu, e deeeeschis la cartofi prăjiți! Ce blasfemie, Doamne, să manânci așa ceva în Asia! Sper că nu va fi cazul.

Hai că mai revenim noi cândva, printre avioane și tururi.

By | 2016-11-28T12:19:17+00:00 November 7th, 2015|Categories: ASIA, ASIA 2015, PRIN LUME, VIETNAM|Tags: , , , , |6 Comments

About the Author:

Eu? Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Cu grijă. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Cu interes și cu respect pentru toate locurile în care merg. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii. Informații de folos pentru voi? Sper, căci e tare fain să descoperi. Șiruri de bile colorate în biblioteca memoriei? Cu siguranță. Mă bucur mult atunci când le pot povesti undeva (adică aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Și zic așa: acum sau cândva, când om crește noi mai mari sau om rămâne tot copii, am să păstrez acest loc numai bun de scormonit. După informații, dacă vă trebuie, dar și după altceva, chiar și mai important: o părticică din noi. Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

6 Comments

  1. auroranegulescu November 10, 2015 at 3:13 pm - Reply

    esti absolut spectaculoasa cu relatarile din calatorii, ti-ai gresit cariera, intoarce-te la jurnalism ca ai talent la scriitura. Daca nu eram mama ta as fi murit de ras, asa m-a cam luat cu fiori ,bine ca a fost cu happy end, Doamne ajuta sa fie mereu asa. Suri din poza parca e “”adult”, asa mutrita are, f. flitista! Incearca sa tii pasul cu relatarea evenimentelor, ar fi pacat sa le lasi sa se estompeze. Va pup , mama

    • Ileana Toma November 16, 2015 at 10:41 am - Reply

      Am avut atat de multe de facut pe-aici, incat n-am reusit sa tin pas cu relatarile la fel ca anul trecut recunosc. Dar o sa incerc sa le aduc incet incet la suprafata 🙂

  2. tudorecaterinadoina November 10, 2015 at 9:53 pm - Reply

    Multumesc mult ca ma tii la curent! Va admir si va doresc satisfactii depline!
    Cu drag,
    Doina

  3. Ioana Nemes November 16, 2015 at 7:43 am - Reply

    Draga mea, ti-am citit articolele din Viet Nam la spital (unde sunt si acum) si te-am acompaniat complet in drumetiile tale. Atit de buried I was in your story, that I forgot where I am. Am avut un IV pump beeping si mi-au trebuit cateva secunde sa ma intorc la realitate. Keep up the writing!

    • Ileana Toma November 16, 2015 at 10:37 am - Reply

      Multumesc mult Ioana. De data asta poate mai mult decat oricand, tura facuta in zona asta a lumii mi-a lasat o impresie foarte faina. O sa incerc pe cat posibil sa scriu cat mai multe despre ea. Spor la treburi si tie!

Leave A Comment