Bun venit în spațiul meu public

Unde din când în când și total inconsecvent digitalizez diverse.

Eu?

Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii.

De folos altora? Șiruri de bile colorate în biblioteca memoriei? Cine știe…

Mă bucur atunci când răsar momente în care le pot păstra undeva (adică și aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Și zic așa: acum sau cândva, când om crește noi mai mari sau om rămâne tot copii, am să păstrez locul acesta numai bun de scormonit. După informații, dar și după alteva, chiar și mai important: o particică din noi.

Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

Ileana

Daydreaming în Făgăraș (I). Cabana Negoiu

Home/DRUMETIE, FAGARAS, TURE, TURE IN ROMANIA, TURE LUNGI, TURE SCRISE RECENT/Daydreaming în Făgăraș (I). Cabana Negoiu

Daydreaming în Făgăraș (I). Cabana Negoiu

Încotro, măi băieți și fete?

Dacă vin eu acum și vă întreb pe voi – cei de over 30-35 – care credeți că sunt șansele ca, în contextul unei vieți pline, agitate, mai tot timpul pe viteză, într-un București corporatist, mâncător de timp, cu responsabilități acasă și altele multele ale fiecăruia dintre noi… Dacă vin eu acum și vă întreb care credeți că sunt șansele să îți faci realmente la vârsta asta noi prieteni cu care să împarți niște bucurii simple dar atât de faine, cu pasiuni comune și cu care să mai faci și niște planuri de vacanță care să se și concretizeze în final… voi ce ați zice? Păi pe mine dacă mă întreba cineva lucrul ăsta acum unul sau doi ani, my bets s-ar fi îndreptat către maxim 10 pe o scară de la 1 la 100. La modul realistic, recunoașteți că e greu să ai disponibilitatea reală pentru așa ceva. Da, cunosc destui oameni noi în mod frecvent, cu diferite ocazii, dar atât. În general prietenii vechi rămân prieteni vechi, familia e tot familie și tot cu ei îți faci toate planurile, jobu-i job, cunoștințele cam rămân cunostințe… Nu? Iete fals. Acum vreo 2 ani o conjunctură m-a făcut să cunosc niște oameni. Și 1-2 pasiuni comune ne-au apropiat cu diverse ocazii, lăsând loc la planuri comune care, asta-i cel mai fain, s-au și pus în practică. Frumos, aș zice.

Unul din planuri face obiectul aventurii noastre de 4 zile în Făgăraș. Păi când am mai ieșit eu 4 zile la rând pe munte? Vă zic eu, în 2007, acum 8 ani, într-o tabără de prim-contact cu alpinismul clasic. De aia zic că șansele pe care le-aș fi dat eu unei ieșiri de 4 zile pe munte în care să mă simt chiar super fain excluzând experiența montană în sine, erau minime. Cu oameni străini e cam dificil să te simți chiar în largul tău, oricât de comună ar fi pasiunea tuturor pentru un lucru. Ca să nu mai zic că 4 zile la rând undeva oriunde e deja mult :). Get my meaning?

Făgărașul nu e un masiv chiar atât de aproape în mod fizic de mine. Întotdeauna mi s-a părut complicat să ajung în zonă, deși la o adică să știti că nu e. Drumul fix până la Bâlea e de 4 ore din București. Dar în capul meu ieșirile în Făgăraș sunt tot timpul de anvergură, e nevoie mereu să aloci mai mult de 2 zile; de aceea nici ieșirile mele acolo nu se pot compara ca și număr cu cele facute prin “toată preajma” cum ar zice Suri, la doar 120 de km de casă, prin Bucegi sau Crai, care or fi ele multe, dar majoritatea sunt doar de o singură zi, de dimineața până seara. Mai ușor de gestionat. Mai ușor de organizat.

Na, și facurăm deci un plan. Vorbiserăm noi mai demult să facem o ieșire… discuția rămăsese cam acolo, dar băieții au vorbit între ei mai concret la un moment dat, iar eu m-am încântat nespus în primul rând de ideea disponibilității de a aloca 4 zile pentru așa ceva, iar mai apoi am sărit în sus când gata, hai să stabilim exact ce și cum. Mi-nu-nat.

De la vorbe la fapte mult timp însă. Cu greu am găsit alea 4 zile în care să putem toți, aflate în timp la vreo 2 luni fața de momentul ăla de la berea de înștiințare din Ota. Și cu toate că accidental, înainte de tura asta au mai apărut și la mine alte planuri scurte de munte și proiectul cu Natura fără Bariere (consumând resurse de timp cam nealocate în avans, really), nene, nu am putut să renunț la plan, deși au fost câteva momente în care mi s-a parut că totuși este “too much” și că ar trebui să mai stau pe fundul meu acasă odată. Ca să zic adevărul adevărat, am stat pe muchia deciziei până cu foarte puțin timp înainte de tura efectivă, amânând toată achiziția echipamentului care îmi era necesar cu 2-3 zile înainte să plec. Sincer, concretizarea planurilor de Deltă pentru ceilalți membri ai familiei (în care planuri mi-am jurat de mult timp că eu nu am ce să mai caut – nu mai intru în detalii pescărești-vânătorești încercate și de mine doar o singura dată – suficient se pare) și vacanța Surinei care orișicum era programată jumătate la bunici, m-au făcut să “grab the opportunity with both hands” și să mă țin bine de ea.

20150703-IMG_3202

Obiectul celor 4 zile? Traseul Porumbacu de Sus – Cabana Negoiu (1553 m) – Vf. Șerbota (2331 m) – Custura Sărății – Vf. Negoiu (2535 m) – Strunga Doamnei – Refugiul și Lacul Calțun (2135 m) – Vf. Lăițel (2390 m) – Vf. Lăița (2392 m) – Cabana Bâlea Lac (2034 m) și o noapte + o zi pe Transfăgărășan cu corturile, cu emoții de la 0 la 180 de grade și înapoi. Logistica? 6 oameni, 2 mașini, 3 corturi, dry food, rucsacuri mai grele sau mai ușoare, mai minimaliste sau nu, echipament foto cât cuprinde (doar pentru unii dintre noi – eu una, știind cu cine am de-a face în grup, nu mi-am mai îndesat DSLR-ul prea greu și voluminos în rucsacul și așa neîncăpător; căci am decis să plec cu Osprey-ul de 38 de litri – o adevărată performanță considering 4 zile pe munte cu cortul). Așa ca foto-creditele sunt ale prietenilor.

Prima zi a fost dedicată accesului la Cabana Negoiu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Parlamentările de cu o săptămână înainte, de la bere (de la care am lipsit pe motiv de molime contagioase) concluzionaseră că lăsăm ambele mașini la Bâlea Lac și ne ocupăm vedem-noi-cum-cu-cine să ajungem la Porumbacu + Cariera de piatră separat de acolo. Rechineza a fost vorbită (multumim, Paul) și am ajuns la Carieră zdrăngăniți total (de parcă nu eram așa orișicum by default) cu o remorcă tip tuk-tuk acoperită dar deschisă cu preș pe jos și băncuțe. Și rucsacurile (și nu numai ele ci și noi) claie peste grămadă. Ăștia mai înalți au stat pe diagonală cu capetele plecate, în semn de respect.

Aici fac o mică paranteză ca să vă zic că am facut o scurtă oprire pe drum și în Curtea de Argeș/ Biserica Domnească, în așteptarea Duster-ului dar și pentru a încerca să găsesc niște mănuși chirurgicale în vederea tăierii fără moscoleală a celorlalți membri ai grupului :). Dacă ghicește cineva pentru ce mi-am cumpărat 8 mănuși chirurgicale sterile din Curtea de Argeș i le fac cadou, ca și-așa n-am folosit decât vreo 2 (adică am tăiat în bucățele doar pe un membru al grupului :)).

Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Click pe foto pentru slideshow.

Din păcate mai trebuie să adaug că am mâncat ceva de prânz la Bâlea – niște scoarțe cărnoase dezamăgitoare și îmi pare sincer rău că nu vă recomand să mâncați acolo, dar n-am ce sa fac, nu a fost numai părerea mea.

Intre timp, lacul Vidraru si clădirea Salvamontului de la Bâlea (sper sa nu greșesc)

Revenind.

Pentru alți doritori de ture în zonă să vă explic logistica. Traseul către Cabana Negoiu pornește din localitatea Porumbacu de Sus pe un drum forestier interminabil (16 km) pe care cu piciorul l-ai face cam în 4-5 ore până la poteca propriu-zisă, după care mai faci înca vreo 2. Dar desigur că se există soluții, și anume “rechinii locali” cum glumim noi, care cu propriile/ subînchiriatele mașini/ dube/ remorci fac ruta asta cu tine în mod motorizat, în condiții de vacanța la 16 ani. Tot ce trebuie să faci e să îi suni din timp, să te organizezi cu ei și să vezi ce soluții există. Pe noi 6 au venit și ne-au luat de la Bâlea cu un Ford Tranzit din ala mare până în Porumbacu, ce apoi a fost schimbat pe un tuk-tuk tip claie-peste-gramadă-cu-rucsacuri-cu-tot până la Carieră. 200 lei/ 6 persoane. Contactele aici. Domnul Octavian. Alături de preotul satului. Mulțumiri pentru un drum simpatic greu de uitat :).

Outside and in. Îmi place că foto cu noi te duce cumva cu gândul că, fără să poți vedea fețele noastre, poți să încerci totuși să ghicești nerabdarea/ curiozitatea legat de ce va să vină :).

Mai apoi, de la Carieră, poteca merge prin pădure preț de 2 ore (marcaj TA), cale de acces clasică către orice cabană aflată la altitudini de appx. 1500 m. Poteca destul de desfundată și noroioasă pe alocuri, partly de la vremea instabilă în ultima vreme, partly de la accesul cu utilaje din astea mai grele ce au de-a face cu tăiatul lemnelor în pădure sau cu căratul proviziilor cu măgarii.

Ilustrativ pentru bagaje. Cam asta s-a cărat în materie de rucsacuri și foto :).

O serie drăguță :). Click pentru slideshow.

Langa-langa, rucsacuri grele, transpirație, unii dintre noi doar cu 1-2 ore de somn la bord din cauză că s-au apucat de îndesat Osprey-uri minimaliste la 11 noaptea, so on, so forth – iată-ne ajunși, eu pentru prima oară, la Cabana Negoiu (1553 m altitudine).

Cabana Negoiu

Frumos la Cabana Negoiu. Eram doar noi 6 :). Apropos de “cultivarea activităților outdoor pe timp de vară (și nu numai) în România”. Cam asta e rata de prezență joia seara.

20150703-DSCN1706

Cabana este mare, 140 de locuri, îngrijită de oameni cumsecade, gospodari și buni bucătari :). Grup sanitar în cabană la parter, cu apa curentă și apă de băut. Noi am stat toți într-o cameră de 6 persoane cu 3 x 2 paturi supraetajate și un balcon imens care mi-a placut în mod deosebit, mai cu seamă că era numai și numai al nostru (el deservind de fapt mai multe camere de pe același palier). Cu băncuțe și tot tacâmul. Condiții bunicele de stat inclusiv cu familia/ copiii, apropos de interesul meu și în aceasta arie. În curte, mese afară și câteva leagane țeapene testate la greu (așa mă enervează că la locurile astea de joaca la care merg cu Suri nu-mi încape fundul cine știe cât pe leagăne, și nici n-am curaj să mă dau tare pentru că mi-e frică să nu se rupă cu mine). Așa că m-am simțit ca la 8-9 ani în curte la Andreia Voicu :), (aveam eu o prietenă amatoare de senzații tari la vârsta aia, căreia îi placea să se dea în leagăn la modul extrem de și acum când mă gândesc mi se face rău – eu în general fiind CU EA în leagăn, făcută pe mine de frică 99% din timp).

Click pentru slideshow

View from the balcony (Vf. Șerbota – dreapta, Custura Sărății, Vf. Negoiu – stânga, printre nori)

20150702-IMG_3028

Ceai, mâncare, juma’ de bere, hlizeală, perspectivă frumoasă și de sus și de jos, foto, hărti, orientare, planuri, Custura, Șerbota, liniste, senin, soare căldut, golden hour, blue hour, dark hours, schlaffen (neîntoarsă, aveam mai mult de 36 de ore la rând cu doar 1 oră de somn și un drum lung la bord).

A doua zi ne aștepta Custura Sărății. În viziunea lui Paul, cam sumbră, nu? N-a fost câtuși de puțin așa, să știți, deși renumele celei mai dificile porțiuni turistice de creastă din Masivul Făgăraș o precede :).

Custura Saratii

Un singur lucru regret și anume că n-am luat slackline-ul cu mine. Era una din surprizele mele pentru grup, dar la 3 kile jumate și numai 3 ore după-masă pe lumină la Cabana Negoiu, mi s-a parut puțin far-fetched, deși sunt sigură că ne-ar fi plăcut la nebunie. Regretul și mai mare este că de fapt nu l-am luat și lăsat în mașină – pentru că până la final ne-am abătut nițel și de la planurile inițiale și am fi avut timp 1 zi întreagă duminică să învățăm să ne ținem echilibrul fizic și psihic pe o bandă cu lățimea de 50 de milimetri. Asta este, data viitoare. Apusul a fost poate mai frumos fără :).

20150702-IMG_3023

Așa că în prima zi de joi a lunii lui cuptor, mica-marea noastră nouă echipă a început să se sudeze și să se pregătească pentru drumul lung și stâncos ce urma să ni se-aștearnă la picioare în zilele următoare.

20150702-IMG_3010

Ar trebui să mai urmeze în scurt timp câteva noi postări, așa că țineți aproape :). Uite aici și povestea zilei 2 petrecută pe Custura Sărății.

About the Author:

Eu? Iubesc munții încă din copilărie și îi păstrez tot în copilărie și în viața mea de om mare. Călătoresc mult și îmi doresc să înrămez undeva felul în care m-a primit și am văzut lumea. Fotografiez momente și lucruri și locuri. Îmi plac cuvintele, muzica, cerneala și ideile așa cum se leagă și așa cum sar ele din trenul gândirii. De folos altora? Șiruri de bile colorate în biblioteca memoriei? Cine știe… Mă bucur atunci când răsar momente în care le pot păstra undeva (adică și aici) sau atunci când alții găsesc răgazul sau interesul să le consulte (adică tot aici). Vă mulțumesc pentru fiecare vizită și… bucurați-vă care cum puteți, după posibilități.

4 Comments

  1. auroranegulescu July 19, 2015 at 5:36 pm - Reply

    Se simte influenta globalizarii in trendul english al limbajului. Ma terorizezi cu drumetiile tale dupa nopti nedormite.Altfel, ca de obicei, captivant deja. Duopa cate stiu mai urmeaza!

    • Ileana July 20, 2015 at 9:14 am - Reply

      Ai dreptate, uneori pana si eu sunt enervata ca mi-am englezit scrisul/ vorba. Dar uneori mi se pare ca pur si simplu suna mai bine si mai cuprinzator. Deh, asta este. Da, o sa mai urmeze, ba chiar partea cea mai ineresanta – sa iti mai aduci si tu aminte pe unde ai umblat odata 🙂

  2. rnegules July 20, 2015 at 12:30 am - Reply

    Hai ca merge! Eu admir pe lângă talentul reportericesc si – mai ales-reapucarea:) bravos!

    • Ileana July 20, 2015 at 9:16 am - Reply

      Hahaha. Ca de obicei, eu tot timpul “ma reapuc” :). Multam 🙂

Leave A Comment