Vârful Piatra Mica (Piatra Craiului). Tot în sens invers

/, PIATRA CRAIULUI, TURE, TURE DE 1 ZI, TURE IN ROMANIA/Vârful Piatra Mica (Piatra Craiului). Tot în sens invers

Vârful Piatra Mica (Piatra Craiului). Tot în sens invers

O mini-tura buna de-o zi. Pentru mine a doua oara, prima fiind prin 2009, pe post de tura de test pentru proaspat recuperatele (atunci) meniscuri + ligamente incrucisate.

Desi e o tura scurta si usurica, iti ofera atat o bucata de perspectiva faina cat si putina creasta + stanca. Cred ca pentru cei mai putin obisnuiti/ antrenati cu muntele e numai buna ca si prima tura in Crai, pentru ca iti poti face o idee cam despre ce ar fi vorba daca vrei sa mergi si pe creasta mare (multiplicand apoi de cateva ori bune, insa). Avantajul e ca poti ajunge cat de cat sus in mai putin de 5 ore, fara sa iti rupi picioarele pe celebrele grohotisuri, asta daca nu esti neaparat un fan al urcatului/ coboratului abrupt si alunecos atat de caracteristic Pietrei Craiului.

20141005-FHS_4282

In cazul nostru, era inca frig si noapte-afara cand ne-am intalnit sa plecam (6 si jumatate)… mama si ce ma eneveaza sa ma scol pe o bezna din aia de nepatruns… noroc ca apucasem sa dorm relativ suficient. Decizia “unde” ramasese totusi de luat in masina, alternativa era Moeciu – Saua Strunga – si pe sus inspre Batrana si Doamnele. Dar am lasat-o pe alta data, ca tocmai ce mai fuseseram pe-acolo (oarecum).

Asa ca a ramas Piatra Craiului. Acum, ca ma uit in urma si incerc sa inteleg unde s-a dus timpul in ziua cu pricina, nu prea inteleg. Drumul de la Bucuresti nu e chiar cel mai scurt, e-adevarat, si nici eu Ayrton Senna, deci de la Fantana lui Botorog am reusit sa plecam abia pe la 10 pe Banda Galbena (Padina lui Danisor) inspre Poiana Zanoaga. Am reusit inclusiv performanta sa balaurim putin prin padure ca ne-am luat cu vorba si nu ne-am mai uitat exact pe unde era poteca, deci am ajuns pe la 11 si un pic in Poiana Zanoaga, numai bine pentru un brunch printre pietre.

20141005-FHS_4288

Pe munte foarte multa lume, traseul pana la Cabana Curmatura e intr-adevar un traseu foarte popular, iar vremea excelenta a scos aparent pe multi din case, grupuri-grupulete care mai de care.

20141005-FHS_4277

Tot din Poiana Zanoaga

20141005-FHS_4287

Si cateva intr-o mica serie (click pentru slideshow).

Traseul catre Varful Piatra Mica (Punct Albastru) incepe chiar din Poiana Zanoaga. Cam pe aici.

20141005-FHS_4289

Drumul intra repede in padure si urca pieptis in serpentine scurte-scurte care iti scot sufletul. Nu e catusi de putin o poteca spectaculoasa; e un urcus obositor fara nicio perspectiva prin padurea de brazi – dar eu una prefer de 1000 de ori sa urc poteca aceea decat sa o cobor.

Si, a! Ziceam in titlu ca am facut tura in sens invers. E-adevarat, in mod clasic tura se face incepand de la Cabana Curmatura catre Poiana Zanoaga, o sa va explic si de ce: in zona de creasta traseul in directia “clasica” urca o bucata mai abrupta de stancarii si cabluri, in timp ce in directia inversa (asa cum am mers noi), portiunile respective trebuie coborate, lucru intotdeauna mai dificil. Dar nu imposibil si nici expus, numai ca trebuie sa fii atent; si eu una, cum spuneam mai sus, decat sa cobor bucata aceea prin padure, prefer de 1000 de ori sa cobor pe stanci.

Inchid paranteza. Urcusul se termina la un moment dat, cam dupa vreo ora si jumatate din Poiana Zanoaga – intr-un loc in care bineinteles ca uiti tot efortul depus ca sa ajungi acolo. Crucea Eroilor (sau ma rog, crucile, 1791 m) de pe Piatra Mica, de unde incepe in continuare de altfel si scurta portiune de creasta care ramane de parcurs pana jos in Saua Crapaturii.

Pauza. Ca de obicei, in momentele cele mai fotogenice eu nu imi gasesc dispozitia sa manipulez aparatul.

Barsa Mare si drumul catre Plaiul Foii; in fundal, Magura Codlei

20141005-FHS_4301

Imediat dupe Cruce urmeaza o portiune printre jnepeni, urcam putin si ajungem pe Vf. Piatra Mica (1816 m) total nesemnalizat de altfel

Intrucat vremea florilor a cam trecut…

20141005-FHS_4314

Pe principiul “sandwich”, in fata avem Creasta Nordica a Pietrei Craiului

20141005-FHS_4299

Si in spate partea nord-vestica a Bucegilor.

20141005-FHS_4320

Poteca de creasta a Pietrei Mici e asemanatoare cu cea a crestei mari, ingusta si stancoasa. Doar ca se termina mult prea repede.

20141005-FHS_4337

20141005-FHS_4340

Stana din Curmatura (centru) si Refugiul Salvamont (dreapta)

20141005-FHS_4344

Cabana Curmatura

20141005-FHS_4332

In jos inspre Saua Crapaturii sunt de coborat vreo 3 saritori/ hornuri/ jgeaburi – cum vreti – echipate cu cabluri. Cu atentie se depasesc fara probleme.

As vrea insa sa mentionez ceva in cazul ultimei portiuni, fix inainte de coborarea finala dupa ultima portiune stancoasa. Acolo s-a surpat peretele de deasupra – vedeti in foto – si n-arata chiar super safe. Adica mie una mi se pare ca se poate rupe cam oricand o bucata din el in capul trecatorilor, dar trebuie sa verific cu ceva foto mai vechi – poate ca a fost intotdeauna asa si n-am observat eu.

20141005-FHS_4373

Imediat dupa coborarea de pe stanci ajungem la intersectia traseelor ce se intalnesc in Saua Crapaturii: Punct Rosu (catre creasta nordica), Banda Galbena (catre Zarnesti pe Valea Crapaturii). La 10 metri mai incolo e si un punct de belvedere, cu o perspectiva frumoasa asupra Vaii Crapaturii.

20141005-FHS_4377

Si in spate catre Piatra Mica

20141005-FHS_4382

Noi in jos pana la Cabana, pe toate trei marcajele (cam 20 de minute din Saua Crapaturii), unde am ajuns pe la ora 16:00. De asta zic ca nu inteleg unde s-a dus ziua. Pe urcusul inspre Cruce? Pe creasta? La pauze? Sau pur si simplu ne-am lalait noi si a trecut timpul prea repede fara sa imi dau seama? Adica e o bucata de vreo ora jumate – doua care nu imi iese la socoteala, si nu e chiar genul meu sa nu iasa. Cert e ca am renuntat la Vf. Turnu, programat initial, asta ca sa ajungem pe lumina la masina si am scurtat-o direct la Curmatura.

Unde m-am bucurat sa vad cum se prezinta cabana, ultima oara o lasasem cam daramata, ce inseamna sa lipsesti din peisaj cativa ani buni. Si multi turisti, si MTB-uri, si soare, si cald, si flori si muscate la geamuri. Si am stat si la cabana o gramada, am plecat printre ultimii.

20141005-FHS_4391

Inapoi la Botorog tot pe Banda Galbena, pe langa Refugiul Salvamont. Nu am vrut prin Prapastii, ca sa facem foto la apus din Zanoaga.

Bucegii

20141005-FHS_4414

Rasare luna.

20141005-FHS_4435

Piatra Craiului

20141005-FHS_4429

Iar pe versantul dinspre Plaiul Foii abruptul se vede acum rosu.

20141005-FHS_4417

Si intrucat acest proces a durat o gra-ma-da, am facut drumul prin padure aproape pe intuneric. Am ajuns inapoi la Botorog pe la 19:00.

A fost o tura linistita, asa. Fara peripetii, fara telefoane pierdute, fara picioare sucite, fara vreme rea, fara niciun fel de probleme. Bine, cum sa zic, frumos. In continuare eu una sunt inca uimita (de vreo 20 de ani cam asa) de cat de puternica e motivatia si de cat de multa energie imi dau iesirile de genul asta.

Si ca sa caut totusi nodul in papura, ar fi un singur “setback”… micut acolo: tura e un picut cam prea departe de Bucuresti pentru o singura zi de mers, zic. Si cam scurta portiunea cu adevarat interesanta de creasta si de perspectiva pentru cat de lung e restul drumului. Nu ca n-as recomanda tura, dar mai degraba combinata intr-o iesire de mai multe zile. Pe undeva, cumva, mi se pare ca energia consumata (si nu neaparat cea fizica) tinde sa surclaseze beneficiile, doar pentru 1 zi. Cum ar veni, profitul olecutza cam mic. Ca tot suntem la capitolul bonitate si chestiuni de ordin economic.

Leave A Comment