Valea Horoabei. Scurta. Foarte Frumoasa

Valea Horoabei. Scurta. Foarte Frumoasa

Valea Horoabei, a Horoabelor sau Canionul Horoabelor – cum vreti sa ii spuneti. Tot in acelasi loc. Pe langa ape repezi si cascade, printr-un culoar ingust-ingust, printre pereti de stanca, prin grote si peste bolovani spalati si netezi. Nu e foarte umblata. Daca n-ai sti de ea, nici n-ai zice ca-i acolo.

Din nou m-am mosmondit 100 de ani pana sa ma hotarasc sa merg. Dar destinatia propusa era prea frumoasa, prognoza prea buna, iar ultima oara cand fusesem prea de demult (2007).

Si hai din nou cu trambalarea, papornitele, rucsacii, copilul si masina la Ploiesti (jur ca de vreo doua saptamani am ajuns sa cumpar haine in loc sa le spal, ca n-apuc, parca s-a intors timpul inapoi in 2002), din care Ploiesti am plecat duminica dimineata pe la 8 si jumatate, din nou ca pasager in masina altora – lasam si noi amprentele cat mai mici cu putinta.

Valea Horoabei e o vale accesibila (grad de dificultate 1A) care nu pune probleme majore de orientare si mai nou este lipsita de orice dificultati (exista scari, cabluri sau cordeline in zonele mai expuse). Din echipamentul strict necesar as mentiona doar casca, dar nu cred ca strica si o coarda + ham in cazul in care e apa multa sau pentru alte situatii neprevazute. Avand o portiune foarte ingusta, parcurgerea vaii nu e recomandata in perioadele cu ploi abundente, din cauza riscului puternic de viituri. Valea poate fi seaca sau plina cu apa si cascade prin care e nevoie sa treci, in functie de anotimp/ meteo.

Valea Horoabei porneste din zona Cabanei Padina, unde am si lasat auto. Iar drumul pana la Padina s-a asfaltat si el aproape tot. Am ales minunata sosea pana la Dichiu si apoi am coborat catre Pestera. Drumul este asfaltat pe ambele parti ce ocolesc Lacul Bolboci.

De la Padina am luat-o frumusel la picior inspre Pestera, pana la confluenta Horoabei cu Ialomita, loc in care cotim la stanga si incepe valea. Mi se pare ca e si un indicator prin zona cu o atentionare de genul “Acces Interzis fara Salvamont”. Trecem printr-o poiana larga in care gasim si o noua constructie (cred ca ii zice Cabana Horoabei sau ceva de genul) si repede dupa traversam raul si incepem sa urcam sustinut pe o poteca vizibila si ingusta, avand apa jos in dreapta.

Altitudine am capatat repede, iar valea in jos s-a adancit pe masura, presarata cu cascade si caderi de apa mai mari sau mai mici. Apa a sapat lucruri spectaculaose in stanca si rapid intalnesti pe drum formatiuni stancoase care mai de care mai interesante.

Desi nemarcat, traseul e marcat cat cuprinde si nu in modul cel mai eco. Respectiv in poiana initiala cu doua sageti fosforescente trase cu spray pe jos, si mai apoi pana aproape de creasta cu benzi de plastic legate prin copaci, asa cum vezi la maratoane si la concursuri de biciclete. De ce lasate acolo? Pe langa faptul ca lasa amprente, mi-au stricat si fotografiile. Ati inteles spiritul, sper. Azi drum asfaltat pana la Padina, maine panglici de plastic in copaci, poimaine peturi pe vale. Pentru ca mai avem de educat pana cand sa ne oprim la a admira natura si atat.

Si aici am inclusiv eu o contributie fir-ar sa fie, caci la o traversare la iesirea din vale mi-a alunecat telefonul din buzunar intr-o gaura mare si adanca si plina de apa. Imposibil de scos. Al catelea? Al multelea… Al doilea in apa anul asta… Incep sa ma gandesc sa renunt cu totul la conceptul de telefon mobil, ca la cel de smartphone am renuntat deja de mult.

20140907-_DSC2593

Dupa urcusul sustinut pe la marginea padurii (sau a vaii, cum vreti), cu un singur pasaj ceva mai expus asigurat cu un cablu pe care nu il prea recomand (la prima asigurare era sa raman cu el in mana), ajungem la Izbucul din Horoaba si traversam din nou apa – locul este amenajat cu balustrade de cordelina, altfel te poti uda sau aluneca destul de tare la vale – si ne trezim inconjurati de piatra, la intrarea in canion.

20140907-_DSC2596

In capul meu – blank total. Nu mai aveam nicio amintire legata de traseul parcurs in urma cu 7 ani. De ce?

Canionul este ingust, presarat cu saritori si bolovani, dintre care 2 saritori mai dificile, ambele de data asta prevazute cu scari (una de metal si urmatoarea de lemn). Scari care nu existau atunci cand fusesem eu pe acolo ultima data. Click pt. slideshow.

Canionul este desigur cea mai spectaculoasa bucata a traseului; spre intristarea mea este foarte scurta si se termina destul de repede. Dar pana la urma nu asta conteaza. Calitatea e mai importanta decat cantitatea.

In canion nu a fost rost de apa, insa ne-am reintalnit cu raul in portiunea superioara a vaii (acolo unde mi-a cazut telefonul). Am urmat apoi firul apei pana la iesirea din vale, cu ceva popas pe drum la coacaze si placinta, de unde eu una m-am urnit destul de greu.

20140907-_DSC2611

Dupa cum am vazut in teren, iesirea din vale se poate face prin mai multe locuri.

20140907-_DSC2615

Noi am ales intotdeauna bolovanii si firul vaii pana cand am atins pasunea intre si in spatele Vf. Coltii Tapului si Strungile Mari, oarecum in raza vizuala a unei stane aflata pe versantul de vis a vis, avand pe ultima portiune in stanga noastra un jnepenis dupa care odata terminat, impulsul initial ar fi sa o iei in stanga, numai ca nu prea ai unde sa ajungi daca mergi in partea aceea.

20140907-_DSC2633

Stana despre care vorbeam mai devreme.

20140907-_DSC2635

Cumva, de la iesirea din vale, ar trebui sa o tii tot in sus prin partea dreapta, pe o pajiste pe care vara se distinge cararea si care repejor se intersecteaza cu poteca marcata cu Banda Rosie ce coboara pe creasta abruptului Branean de la Omu pana in Saua Strunga, la Refugiu. Si imediat apoi la Refugiu. Traseu populat in ziua respectiva de un sir lung de MTB. Sincer nu sunt foarte sigura ca reprezentarea pe harta e corecta, e posibil sa fi intrat in traseul cu Banda rosie putin mai devreme.

O serie de foto facute pe sus. Click pentru slideshow.

Saua Strunga. Atemporal loc. Acasa.

20140907-_DSC2663

20140907-_DSC2656

20140907-_DSC266120140907-_DSC2668

Jur ca nu m-as mai fi miscat de acolo pana seara. Si ce repede am plecat. Chiar asa, toate turele in ultima vreme s-au terminat cel putin pe seara (daca nu pe intuneric). Si miezul asta al zilei (ora era cam 14:30) nu ma indemna catusi de putin sa parasesc locul. Am tras si eu de timp cat am putut… am ajuns si ultima la cabana… dar stiam ca e nevoie sa ne intoarcem devreme.

Dinspre Saua Strunga catre Cabana Padina

20140907-_DSC267620140907-_DSC2670

20140907-_DSC2681

Din Saua Strunga cu toata lalaiala de mai sus am ajuns la Cabana Padina pe la 4 si un pic, coborand printre multe vaci pe poteca comuna Banda Rosie (care vine de la Omu) + Cruce Rosie (care vine din Moeciu).

In spatele Cabanei Padina

20140907-_DSC2688

Mancat, baut, incercat sterpelit harta (n-am reusit nici de data asta) si gata. Acasa cu bateriile full.

Urmatoarea? Creasta in Crai, cat timp o mai fi frumos afara.

2 Comments

  1. Marius December 10, 2014 at 12:29 pm - Reply

    Buna. Foarte fain traseul. Imi spui si mie te rog, cat timp ti-a luat pana ati iesit din canion.

    • Ileana December 10, 2014 at 9:24 pm - Reply

      Salutare. De la Padina la Padina am facut aproximativ 5 ore. Valea in sine cred ca in jur de 2-3 ore, cam asa.

Leave A Comment