Cota 2000 – Piatra Arsa – Sinaia. La Ghidon

/, TURE, TURE DE 1 ZI, TURE IN ROMANIA, TURE PE BICICLETA/Cota 2000 – Piatra Arsa – Sinaia. La Ghidon

Cota 2000 – Piatra Arsa – Sinaia. La Ghidon

Desi o tura foarte frumoasa si usor accesibila, in care ne-am simtit excelent si confortabil – asa cum te simti cand petreci timp cu vechi prieteni – am ramas totusi cu un gust amar.

Stiu ca sunt carcotasa slash moara stricata dar asa este. Probabil ca daca ma nasteam in 2013, n-aveam cu ce suparari sa raman, ca doar in momentul de fata nu sunt trista pentru ca exista Transfagarasanul, o iau ca atare. Dar imi creeaza o stare proasta faptul ca exista acesta sosea din Sinaia pana la Piatra Arsa careia acum nu ii vad rostul. Nu i-l vad. Mai ales ca am apucat sa vad locurile si fara ca ea sa existe.

Si atat de neverosimila este pentru mine existenta acestei sosele in zona, incat in momentul in care am planificat tura am si uitat ca ea se afla acolo. Imi si imaginam un re-edit la tura facuta cu alti prieteni prin 2006. Hai-hui pe platou. Asa am si vandut-o acasa, sincer vorbind.

Iata o foto mai veche din acele vremuri, in apropiere de Babele (foto: Dan Nenciu).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Atunci singura mea grija a fost cum sa tin ghidonul ca sa raman in sa si sa nu iau vreun bolovan cu fata. Acum m-am concentrat mai mult la cum sa ma feresc de masinile din sens opus care depasesc cu viteza si care trec razant pe langa mine pe o sosea ingusta cu 2 benzi, sa ascult non-stop daca vine cineva din spate, sa nu imi sara inima cand claxoneaza cineva de la 10 metri distanta si sa imi pun tot timpul intrebarea daca nu cumva sunt pe la Posada pe DN1 si brusc s-a ingustat drumul.

Si uite cum am ajuns sa incep postarea cu o concluzie: ma bucur mult ca am apucat sa fac acest traseu de biciclete acum 8 ani si regret ca nu l-am mai facut inca odata pana acum 2. Ma bucur insa la fel de mult ca ne-am mobilizat sa iesim, a fost o tura all-in-all faina si o gura de aer mai mult sau mai putin proaspat bine venita in ecuatia saptamanii, fara prea mult efort si logistica.

Dupa ce am aflat ca unul din 4 nu mai vine, am ramas 3 muschetari adevarati pe 3 biciclete de top.

Larisa cu bicicleta profi si ghiozdan cu ursulet. Si doua banane extracoapte si zemoase. Si hanorac. Iar eu cu Pel doi amarati noivici cu doua scaunele dupa noi (scuze, o scarita si un scaunel), dintre care scaunelul fiind un taburet din anii ’80, sigur stiti cum arata. Patat de vopsea. Pe post de inaltatoare. E greu la neprofesionisti sa isi puna bicicletele pe masina, trebuie neaparat scaunel. 

Am urcat la Cota 1400 dis de dimineata, pe la 8 si jumatate cred ca eram acolo. Mai apoi 1 ora ne-a luat numai ca sa ne miscam de pe loc si pana la cabina. Asta pentru ca rotile de la MTB-ul lui Pel refuzau sa se umfle ca lumea si nu reuseam sa inchidem capitolul tehnic. Ce sa mai zic de bicicleta mea obosita… 

Cu chiu cu vai ajungem la cabina, pe sus norii negri, dar simteam ca nu e rost de vreme rea. Am mai fost eu o data intr-o tura pana in Padina, exact pe acest tip de vreme. Ceata joasa, neagra, pe platou, cu fuioare chiar, dar fara niciun pic de ploaie, desi atmosfera era una de tip Arca lui Noe.

Decidem sa urcam pe platou (alternativa ar fi fost o tura pana la Poiana Stanii – ok si varianta asta, dar parca mai frumoasa este perspectiva de pe platou) si impartim cabina cu inca doua doamne. Atatica populatie doritoare la buna dimineata. Restul erau pe soseaua de va ziceam mai devreme.

Traseul

Exista doua variante pe unde poti sa o apuci de la Cota 2000 la Piatra Arsa.

Respectiv (1) prin Vf. Furnica – Saua Calugarului (Banda Galbena, cum iesi de la cabina putin inainte si la dreapta, in capatul de sus al partiilor, de preferat ca drumet, nu cu bicicleta in spate pentru ca e destul de abrupt) sau (2) evitand Vf. Furnica pe drumul lat care pleaca de la Cabana Miorita 100 de metri mai jos si care duce pana la Piatra Arsa – pe care personal nu l-am vizitat niciodata (DJ713B). Respectiv merge pe la poalele muntelui Furnica as opposed to urci pe varf cobori de pe varf si este mult mai light pentru biciclete, in afara primei portiuni care este ceva mai abrupta.

Cum n-am in cap repere (eu cu zona Sinaia nu ma prea impac si nu inteleg de ce, pentru ca in fiecare iarna sunt acolo, dar totul se transforma cumva imediat intr-un fel de nebuloasa), logica imi spune ca de la telecabina cobori la Miorita si mai apoi o iei inspre Cota 1400 si mai apoi faci la stanga dupa scurt timp ocolind varful.

Noi in sporovaiala si cu obisnuinta schiului, ne-am luat cu altele si din inertie am mers pur si simplu catre drumul stiut: sus pe Furnica jos de pe Furnica.

Si in consecinta am trecut printr-o mare de smardar (in perioada aceasta a anului, versantul dinspre Piatra Arsa este plin de flori), asa ca scurt-pe-doi ne-am trantit pe jos si am purces la admirat treaba.

Sus Furnica

20140629-_DSC1491

Tot Furnica

20140629-_DSC1483

Imediat ce incepe coborarea

20140629-_DSC1478

E usor sa te orientezi in zona pe vreme cu vizibilitate, nu ai ce probleme sa intampini. Dar, ma rog, aici vizibilitatea era putin scazuta

20140629-_DSC1489

Am coborat apoi o portiune mai abrupta, langa biciclete mare parte din ea

Jos Furnica. Vazuta din vale – noi am coborat printre cele doua zone de smardar. Se vede si drumul ce ocoleste Varful Furnica.

20140629-_DSC1501

Care continua in fata.

20140629-_DSC1492

Mai departe, catre Saua Calugarului

20140629-_DSC1499

Care este cam pe aici

20140629-_DSC1511

Pe drum ne insoteste o perspectiva teribila inspre Caraiman si Costila.

20140629-_DSC1513

20140629-_DSC1515

O pauza mica pe pasune si mai apoi la vale catre Piatra Arsa, care se si vede din sa, inconjurata de jnepenis.

Ajunsi la Piatra Arsa, am introdus nasul in hotel, la restaurant, nimci schimbat. Am achizitionat 1 biscuite si o ciocolata extrem de scumpe amandoua si am plecat caci prea multe de facut acolo, nu. In jos, inspre asfalt, “parcarea alpina” plina.

Trec in viteza pe langa un shlăpar si pitzi coborati dintr-un Audi A8 si lacrimile cauzate de lipsa ochelarilor mei transparenti pierduti in Plaiul Foii/ Anghelide nu sunt departe de a se transforma in lacrimi adevarate.

Asta este, hai la vale (intai un pic si la deal). Ne-am reunit prima oara tarziu, cand mie imi ardea stomacul dupa biscuitii din ghiozdan, prin Saua Dichiu cam, dupa ce mergi la vale pe drum pret de aproape 8 km.

Pe sosea destul de multe masini si trebuie sa fii atent tu caci din pacate nu ai garantia ca sunt atenti ei.

Si cel mai senin participant la trafic: Dacia 1100 original, vintage style.

20140629-_DSC1543

Un mic popas in apropiere de Cabana Dichiu

20140629-_DSC1555

Drumul este foarte frumos

20140629-_DSC1549

Dupa Cabana Dichiu (nouta, frumoasa, singulara) drumul coteste la stanga si intra in padure.

De la un moment dat incep si parapetii pe margine si refugiile auto unde mai o zmeurica, mai o mamaica si in no time ajungi la Cabana Cuibul Dorului care este practic si locul de inceput pentru acest faimos drum: Transbucegi.

Peisajul foarte frumos si foarte lin si verde, iar padurea stiu ca mi-a placut din prima foarte mult si data trecuta. Pacat de afisele aparute din loc in loc cu “Vand teren, 10 ha” care prevestesc viitorul si scopul drumului. Acela pe care nu l-am inteles eu.

Coboram spre Sinaia, soseaua este deja sosea cu tot ce-i trebuie, si fix inainte sa iesim in DN1 am cotit la stanga pe stradute pana la intrarea in Sinaia. Inca putin de urcat si ajungem si la Cabina, unde ne impartim – fetele raman sa povesteasca la terasa si baiatul urca in nou cu cabina la Cota 1400 ca sa aduca masina.

O scaritza si un scaunel, o roata scoasa… si restul e deja rutina.

In loc de concluzie

Cu siguranta ca in timpul saptamanii e ca-n filme. Drumul ESTE frumos (la fel de frumos era insa si neasfaltat). Si nu sunt vinovati oamenii care merg pe el, foarte bine ca ies din casa si ca se duc, probabil ca daca n-ar fi soseaua asta, unii n-ar putea ajunge deloc sa vada asa locuri frumoase (sa fim politically correct). Ca si pe-afara sunt sosele auto la 2000 de metri. Dar nu mai bine mergea un autobuz dragut pe acolo, eventual si cu acoperis de lemn, motor electric si barne? Si asfaltul sa se opreasca macar la Cabana Dichiu? Adica, nu stiu, s-a stricat ceva care nu se mai poate recupera. A disparut gata. Acum e altceva acolo…

Si da, 1 la mana ma oftic si 2 la mana, cu toata stima, dar ma enerveaza teribil sa stiu ca intr-un loc frumos pe care eu il respect coboara un shlăpar + pitzi (care nu il respecta) si polueaza in diverse feluri prin jur x 200 de masini faceti un calcul. Nu, că da, cum zice Suri, ca exact asa e oricat am incercat eu sa o prezint voalat mai sus. O parcare de mall (nici macar supraetajata) facuta pe pasunea alpina in care stau adunate ca la targ la Vitan tz00 de masini impreuna cu personajele aferente (si fluxul “inspre” abia incepe pe la 12, presupun ca nu am vazut chiar tot, mai era si vremea dubioasa). Da infrastructura. Dar si educatie. 

Poate ca pe termen lung existenta unui drum acolo e buna. In contextul unui areal de ski dezvoltat in zona, suna de dorit sa fie asfal sau infrastructura turistica. Dar mi-e frica de hotii astia care pe de o parte este simplu – fura – si pe de alta parte nu au nici un simt al sustenabilitatii, ca sa nu mai vorbim de interes pentru asta. Uite de aia sunt reticenta si moara stricata.

Brrr…

Leave A Comment