(Notă: Postare din 2010, preluată de pe blogul vechi)

Bangkok, oriental city… și ca să parafrazez… where the guys are old and the girls are pretty :).

La fel ca în 2008, Bangkok a fost un fel de hub aerian între destinațiile noastre celelalte (și anume Singapore, Kuala Lumpur și Koh Samui).

bangkok suvarnabhumi airport

Din start trebuie sa zic că e un sentiment aparte să revii într-un loc de genul ăsta. (Și din experiența încă a unei vizite, niciodată același :)). Adică într-un loc îndepărtat, necunoscut, atât de diferit – e-adevărat că pentru noi, acum, ceva mai familiar. În cazul meu, feelingul a fost de fiecare dată altfel. Deși la tura curentă din 2010 n-am fost izbită deloc de ajungere, ultima aterizare în 2013 a fost fix pe dos, pe Khao San Road la ora 9 seara și nu mi-o aduc aminte cu prea mare plăcere. Okay, eram și cu Suri de gât, după 2 zile de terfeleală prin avioane, hoteluri și busuri :)… în fine. Asta e o notă făcută în 2016, la 6 ani după ce am scris inițial acest articol (și m-am hotărât să aduc din blogul vechi tot ce pot).

Dar, la momentul când am scris articolul, mi se părea foarte fain să revii într-un loc ca Bangkok-ul. Ca să vezi. Ziceam atunci (și spuneam adevărul) că e foarte fain să revii pentru că revii liniștit. Știi la ce sa te aștepți, știi cum merg lucrurile, știi să te descurci mai ușor. Și parcă nu mai rămâi atât de perplex vis-a-vis de diverse lucruri cu care dai nas în nas. Și acest lucru îți permite, poate, să te uiți puțin mai departe…

Așadar prima revenire la Bangkok a fost mai mult decât liniștită. Chiar vorbeam că dacă prima oara (adică în 2008) aș fi luat un taxi care m-ar fi dus în fundătura aceea de cartier unde am stat în prima seară (pt. că am ales ceva aproape de aeroport deci foarte departe de oraș pt. că a doua zi aveam zbor la 7 am), cred că n-aș fi reușit să rămân relaxată.

Renunt sa mai corectez diacriticele ca ma apuca 2017.

In general (si tura asta n-a facut exceptie) mergem in vacante cam de capul nostru, de la biletele de avion pana la negocierile cu localnicii. Asa… Din lipsa de timp slash lene slash dezorganizare, in situatia de fata (ca si in multe altele de altfel) nu am antamat niciun pick-up de la aeroport pe nicaieri. Cu atat mai putin la Bangkok, unde stateam doar o noapte. La 8 eur/ persoana nici nu ne-am mai pus problema ca se poate sa mai si aranjam sa ne ia careva, desi pe site ei ziceau ca au pick-up service de la aeroport.

Ce credeti voi?!

Acum fac o mica paranteza care s-ar aplica oriunde cred in Thailanda si anume: in tara asta se poate orice si te poti astepta la orice! O zic si acum si o voi repeta sigur pe parcurs – orice nevoie ai avea, se gaseste o solutie oricat de nepregatit ai fi. Eu una cred ca nu reprezinta o problema prea mare daca pleci in chiloti, fara niciun bagaj, fara nicio cazare si niciun mijloc de transport aranjat. Se gasesc solutii. Within budget. Niciun pic din atmosfera locului nu respira rigiditatea europeana (sau salubritatea europeana for that matter :))… e-adevarat ca este o tziganeala/ negociere continua si perpetua, dar iti vei rezolva orice problema “de vacanta”vei avea (si nu numai). Si atata timp cat esti in vacanta, face parte din farmecul locului. Poate ca nu e fix pe stilul multora, dar pe de alta parte totul poate deveni foarte creativ… Plus ca toata lumea rade. Este din start un motiv de relaxare. Rar ai sa dai peste cineva țâfnos sau care sa nu incerce sa te ajute. Chiar daca nu intelege o boaba din ce-i spui si tu la randul tau tu nu intelegi nimic din ce spune el. (Si din nou o nota din 2016: dar parca acum din ce in ce mai des lately, sau am devenit noi prea pretentiosi).

Revenind, a avut loc o faza foarte haioasa la aeroport in timp ce ne gandeam noi cum sa plecam de acolo. Ne tot invarteam, voiam un van, ca sa nu ne separam (cred ca eram 9 insi) sau in fine si doua taxi ar fi fost ok, hai sa vedem cat costa, sa negociem etc. Si la un moment dat Casi ii repereaza pe cei care stau la sosiri si asteapta pe diversi – si intra in vorba cu ei.

Lalala, “Hotel Siam Place?”, si se tot invartea cu o foaie scrisa de mana pe-acolo. Toti perplecsi, nu cred ca auzisera vreodata de acel hotel, deci n-am avut cine stie ce succes si hai sa plecam – cand ii pica fisa unei tipe care agitata se duce sa caute pe cineva. Si apare, dupa vreo 5 minute, cu un individ speriat care nu parea a avea mai mult de 15 ani (orisicum toti par de 15 ani pe-acolo), cu un clipboard in mana. Noi tocmai plecam sa ne rezolvam problema afara. Ce ziceti nenica, individul statea si ne astepta fix pe noi, deci avea numele noastre trecute pe clipboardul ala – in conditiile in care: nu stia la ce ora venim, cu ce avion, DACA venim cu avionul, de unde, nu sunaseram inainte, nu vorbiseram sa ne astepte nimeni, nimic-nimic. De unde puteam trage concluzia ca ce? Ca statea in fiecare zi in aeroport si astepta guestii hotelului(rilor)? Si pe care ii prindea bine si pe care nu nu? Sau cum? Ca nu e ca si cum ne-ar fi asteptat exact pe unde am iesit sau stia de unde venim sau cand sau cu ce. Mi s-a parut intr-un fel. Sau poate imi scapa ceva, un know-how al asteptatorilor cu pancarde in aeroport. Asa or fi facand toti si nu stiu eu :). Paranteza – cred ca da, cred ca e oarecum standard sa existe un cineva in aeroport care sa se ocupe, poate ca de mai multe hoteluri chiar, pe principiul ce pica, pica. Pentru ca acea persoana doar bookaneste apoi taxiurile pentru tine, si ramane apoi acolo cu alte ordine.

Ne-am imprietenit cu domnul si dupa 3 telefoane si 15 de minute de asteptare tagartam si infundam bagajele pe banchete, sub banchete – in portbagaj mai greu (aproape toti merg cu GPL) si hopa sus in stanga soferului. O luam pe contrasens si hai la hotel (“in stanga soferului” si “pe contrasens” inseamna ca suntem ca la Londra, pe partea cealalta a axului drumului).

Eu + P. + Iri am mers cu un soi de tataitza care a incercat el sa faca ceva conversatie dar nu prea a avut cu cine – cu greu ne-am readaptat la engleza fara consoane si la propozitiile formate din aceleasi 3 cuvinte + limbajul din gesturi. Restul lumii dincolo, cu un sofer microbist care nu numai ca stia ce este aceea Romania si mai ales unde pe harta lumii, dar stia pana si ca astia ai nostri s-au vopsit blonzi la nustiu ce campionate mondiale :).

Practica imprietenirii cu diversi taximetristi avea sa devina o obisnuita (ESTE deja o obisnuinta), mai ales in grupul casi-gem-ela-grisi – noi ceilalti din pacate nu am avut atat de mult noroc la soferi dupa cum se va vedea in cele ce vor urma. Exceptandu-l pe Ramesh in Malaezia.

N-am mai luat-o pe autostrada, ceea ce ne-a apropiat de zona stradutelor impanzite de localnici, cu piete la fiecare colt, cu carucioarele lor mobile pe doua roti nelipsite de pe orice trotuar, intr-o zona plina de blocuri similare cu cele din anii ‘50 construite pe la noi, negre-negre-negre.

20100925-dsc_7718

La hotel am ajuns cotind pe o straduta ingusta si interminabila. Spooky, straduta, cu o bodega de mare anvergura fix pe colt si cu niste fetze maxi-dubioase prin preajma. M-am intrebat putin “oare unde ne duce asta”, pentru ca locul arata mai degraba ca o fundatura decat a orice altceva. Dar, ma rog, m-am relaxat repede.

N-am prea avut timp de stat la hotel – aveam treaba :). Dar trebuie sa mentionez ca este cred mai ieftin hotel in care am stat recent in viata mea: 8 eur/ noapte/ persoana. Si sa stiti ca nu era chiar un dump (de tot :)). Desi este adevarat ca primul dus adevarat l-am facut cu totii abia in Singapore :).

De mentionat fyi ar mai fi ca am plecat din Romania cu niste cazari nearanjate si cu drumul din Bangkok pana in insule neorganizat. Cam haotic asa. Singura data fixa era un 18.09.2010 cand daduseram peste un zbor semi-moca de la Kuala Lumpur la Bangkok si eram acum legati de el. Un zbor de mare anvergura caruia am crezut ca nu ii supravietuiesc. Cu primul 747 construit vreodata cred. Alta poveste.

Asa ca prima seara la Bangkok era rezervata pentru logistica: bookanit drum pana in Koh Samui (ca n-am mai fi avut timp altcandva). Si conform planului initial hai la gara (data trecuta zburaseram pana la mare, numai ca acum voiam sa incercam ground-transport – e de 100 de ori mai ieftin si mai interesant. Ideea era sa luam trenul pana in Surratthani si apoi ceva barca de acolo pana in Samui. Ulterior s-a dovedit ca alta e varianta castigatoare daca vrei sa ajungi din Bangkok la mare. Am scris si o postare separata despre asta mai demult – linkul aici. Între timp s-au mai dezvolat lucrurile si optiunile s-au imbogatit exponential.

Deci, cum ajungem in centru? Centrul aflat la vreo 45 de kilometri cam asa :). Evident, ne-am targuit la hotel as usual. Cu o doamna careia i-a luat foarte foarte foarte mult timp sa inteleaga in primul rand ca VREM la gara si mai apoi DE CE, cand sunt atatea shopping malls de vazut. A trebuit sa ii incercuim noi pe harta MARE. Pana la urma mi se pare ca am platit 800 de bahti pe masini + soferi pana in centru si inapoi – urmand ca domnii sa ne astepte in oras pana la 11 noaptea cand aveam sa ne intalnim pe undeva ca sa ne intoarcem. Ca si info generala, 100 Thai Bahts = appx 11 lei.

Tot drumul am incercat sa recunoastem locuri, sky-train-ul, ba autostrazile si bretelele de pe drum, ba diverse intersectii, etc. Realitatea e ca habar n-aveam sa deosebim bine platforma de la sky-train de autostrada in sine, daramite sa mai si stim unde suntem. Dar ne dadeam smecheri. Mai fuseseram :). Si in tot acest rastimp in stanga si in dreapta noastra se desfasurau cladirile care mai de care mai darapanate si mai negre, colturile de strada cu mancare si mizerie pe jos, piete cu tot felul de fructe, legume si carnuri afisate pe tarabe, sub tarabe, foarte foarte multe masini, de 5 ori mai multe scutere printre ele, alaturi de dezorientarea totala cauzata de circulatia pe partea stanga a drumului. Imi pare tare rau ca nu am foto aproape deloc.

Acel aer conditionat la 0 grade din intreaga Asie de Sud-Est batea fix in urechile si cefele noastre hipertranspirate, si mie una mi-au crapat creierii pana la asa numita gara la care am ajuns deja pe intuneric.

Mama nene, gara nu este primul loc in care vrei sa ajungi cand vizitezi Bangkokul – sau dimpotriva – poate ca ESTE primul loc in care vrei sa ajungi daca vrei autentic.

Este un fel de Gara de Nord din anii ’90, asa. Putine bancute pentru sezut, lumea sta in general pe jos desculta; un amestec de personaje care mai de care mai interesante. Puțini europeni in afara de noi. Nu cred ca e un loc foarte popular din punct de vedere turistic :).

Dintr-o scurta discutie cu domnul de la ghiseu – care vorbea, suprinzator, destul de bine engleza – intelegem repede ca varianta gandita de noi initial nu era cea mai potrivita. Nu puteam sa plecam cu trenul de dimineata pentru ca nu ajungeam in timp pentru ferry. Iar cu trenul de seara nu voiam sa plecam pentru ca pierdeam o noapte de-aiurea pe drum, cand o aveam deja si bookanita si platita.

Deci trenul nu era o solutie. Ne regrupam sa decidem cum abordam problema si ce facem mai departe.

Meanwhile, o pustoaica foarte foarte insistenta se tot baga in sufletul nostru curioasa de planurile noastre, dar fara sa fie saraca in stare sa articuleze inteligibil ce voia ea de fapt. Intre timp noi tot invarteam niste telefoane cu Gemi in Romania care era singurul dintre noi care studiase problema acestui drum :). Si care din pacacte nu era cu noi fix la moment. Tot din vorba-n-vorba cu fatuca, intelege ea intr-un final ce vrem noi sa facem – si m-a luat de manutza si m-a dus undeva la etaj sa gasim solutia :). Fix cum spuneam mai devreme.

O agentie de bookanit bus-uri, nu stiu daca chiar a celor de la Lomprayah, dar de-ale lor orisicum. Acolo am dat peste una din cele mai bune vorbitoare de lb. engleza din toata excursia 🙂 si am decis cea mai buna varianta pentru noi: sa plecam cu bus-ul la 5 dimineata din BKK, apoi sa luam un catamaran din insula in insula care sa ne lase in Samui pe la 4 dupamasa, parca. Lunga varianta, dar suna interesant. Si chiar a fost. Prin urmare ne-am luat doar dus. Cu intorsul aveam sa vedem la fata locului.

Bookanim biletele si ne oprim la un smootie preparat de o lady-boy chiar in gara ca nu mai puteam. Apoi ne-am intretinut turistic cu niste tuk-tuk-ari in slapi si am plecat spre Chinatown. Eram deja lihniti :).

20100911-lmd_0014

Pana pe Yaowarat Rd. am mers pe niste stradute obscure, printre niste doamne care imediat in vecinatatea garii isi intinsesera pe jos paturi cu niste cosuri pe ele – de vanzare presupun – toate cu acelasi continut – niste sticle de tarie, niste fructe parca, niste parfumuri, nu mai stiu. Oricum nu am reusit sa intelegem ce faceau acolo, pentru ca orisicum era pustiu. Poate cineva ma va putea lamuri undeva, candva…

Incepuse si ploaia, iar Casel nu s-a putut abtine sa nu se opreasca la prima cashcaraveta cu mancare “pe roti” sa-si ia un soi de supa cu galusti. Si mergand cu el in maini pe strada, 7 insi infometati au gustat prima portie de street food din Thailanda.

20100911-dsc_6498

Imediat apoi am ajuns in Chinatown.